10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialUn nou sportiv depistat pozitiv

Un nou sportiv depistat pozitiv

Canotorul italian Niccolo Mornati, de patru ori medaliat la Campionatele Mondiale şi frate al şefului delegaţiei italiene pentru Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, a fost depistat pozitiv cu un produs interzis, a anunţat Comitetul Olimpic Italian (CONI), citat de AFP.

Mornati a fost depistat pozitiv cu anastrozol, un medicament utilizat pentru tratarea cancerului de sân.

Conform cotidianului sportiv italian Gazzetta dello Sport, acest produs are un efect anabolizant "marginal" şi poate masca absorbţia de testosteron şi limitează efectele secundare.

Canotorul a fost suspendat cu titlu preventiv în aşteptarea continuării procedurii, iar participarea sa la Jocurile Olimpice de la Rio din această vară, care ar fi fost a patra din carieră, pare foarte improbabilă.

Niccolo Mornati, de trei ori vicecampion mondial (2005 şi 2006 la opt+1 şi în 2007 la 4 fără cârmaci), este fratele unui alt canotor, Carlo Mornati.

Acesta din urmă, dublu campion mondial şi vicecampion olimpic, este secretar general adjunct al CONI, responsabil cu pregătirea olimpică. El a fost desemnat şef al delegaţiei italiene la Rio.

Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă