VIDEO Simona Halep povestește cum a reușit să ajungă numărul 1 mondial

de Florin Budescu

VIDEO Simona Halep povestește cum a reușit să ajungă numărul 1 mondial

Simona Halep s-a calificat în finala turneului de la Beijing după 6-2, 6-4 cu Jelena Ostapenko, iar de luni este noul lider mondial.

În interviul acordat WTA Insider, sportiva din România a vorbit despre eşecurile care au făcut-o mai puternică, despre psihicul ei, dar şi despre capitolele la care a trebuit să-şi îmbunătăţească jocul, informează Mediafax.

De patru încercări a avut nevoie Halep pentru a ajunge numărul unu mondial, iar Simona a rememorat evenimentele care au adus-o aproape de această performanţă:

"Cel mai greu moment a fost în finala de la Roland Garros, pentru că atunci am avut prima şansă de a deveni numărul unu, dar şi de a câştiga un turneu de Mare Şlem. Am fost devastată după acel meci. Dar apoi am continuat să muncesc din greu.

Apoi a venit imediat Wimbledon-ul, am fost foarte aproape, la doar două puncte, dar am pierdut. După mine, am jucat minunat în sezonul de hard american. Nu am încetat niciodată să cred că pot ajunge pe primul loc, iar echipa mea a fost minunată.

Darren mi-a spus mereu că dacă voi continua să muncesc, voi ajunge unde vreau. Cred că şi meciul de la US Open cu Şarapova m-a ajutat să devin mai puternică şi să realizez ce vreau să fac cu cariera mea. Am văzut că trebuie să muncesc şi să cred că ziua mea va veni".

Simona Halep a vorbit şi despre imboldul pe care i l-a dat Darren Cahill: "După meciul de la US Open, Darren mi-a spus că am avut un serviciu de rahat şi de aceea am pierdut cu Şarapova. Şi am zis «OK, dacă acesta este singurul lucru pe care trebuie să-l îmbunătăţesc ca să o înving, atunci voi lucra şi mai mult». Acum pot să spun că am petrecut câte o oră pe teren doar servind, iar Darren mi-a spus că o să-mi fac rău, dar i-am spus că nu. Mi-am dorit foarte mult".

Halep a reuşit să treacă peste blocaje prin intermediul psihologului: "Nu vreau să dau nume, dar ea ştie cine e. E vorba despre psihologul meu. De asemenea, am lucrat şi cu un bărbat în România la partea mentală, care m-a ajutat pentru o perioadă. Vreau să le mulţumesc pentru că mi-au arătat ce am de îmbunătăţit pentru a deveni mai bună pe teren".

Citește și: 

FOTO VIDEO Ascensiunea Simonei Halep, în 10 imagini. Românca, omagiată de întreaga presă, după ce a devenit numărul 1 mondial
FOTO VIDEO Premieră pentru tenisul feminin românesc: Simona Halep a învins-o pe Ostapenko și este numărul 1 mondial! Primele declarații ale românce
 VIDEO Reacții după victoria Simonei Halep. Ilie Năstase: “Am spus mereu că va deveni numărul 1”. L’Equipe: “Simona a jucat perfect”. Virginia Ruzici: "Un moment extrem de emoționant"
VIDEO Simona Halep, a 25-a sportivă care conduce clasamentul WTA
Primul telefon dat de Simona Halep după marea victorie: “Tată, am reuşit să ajungem numărul 1”

 

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate