8.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialCapul mumificat al unui celebru filozof va fi expus la Londra și...

Capul mumificat al unui celebru filozof va fi expus la Londra și testat pentru autism

Capul mumificat al filosofului britanic Jeremy Bentham, decedat în 1832, va fi expus la University College London. Totodată, cercetătorii vor face teste ADN pentru a verifica ipoteza potrivit căreia filosoful suferea de autism, informează luni The Telegraph, citat de Agerpres.(Sursa foto: Hayley Campbell / BuzzFeed)

Unul dintre cei mai importanți gânditori ai secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea în domeniul reformei economice și sociale, Bentham era renumit în epocă pentru stilul său excentric.

Ateu convins, Bentham era împotriva înmormântărilor creștine și a insistat ca trupul său să fie conservat după moarte. Filosoful îi încuraja și pe alții să-și doneze corpul științei, trăind cu credința că oamenii trebuie să facă ceva util atât în timpul vieții, cât și după moarte.

Mai bine de 150 de ani, corpul său a fost expus într-o cutie de sticlă la University College London. După o încercare eșuată de îmbălsămare, capul a fost considerat prea dezagreabil pentru a fi arătat publicului, așa că a fost păstrat într-un seif și verificat o dată pe an pentru a vedea dacă pielea și părul se conservă bine.

Cu ocazia expunerii capului lui Bentham în cadrul expoziției despre moarte și conservare de la UCL, cercetătorii au posibilitatea să culeagă mostre de ADN pentru a confirma sau infirma teoriile potrivit cărora Bentham ar fi avut sindromul Asperger sau autism, ambele afecțiuni având o componentă genetică puternică.

Subhadra Das, curatoarea expoziției de la UCL, spune: ''Cred că Bentham ar fi fost de acord cu expunerea capului său. Este conform dorințelor sale.''

''Studierea ADN-ului vechi este asemănătoare cu lectura unei cărți cu paginile rupte. O mare parte din informație lipsește. 99% dintre probele de ADN provin de la bacteriile din cavitatea bucală. Va fi dificil de ajuns la o concluzie fermă'', a completat curatoarea.

Stilul de viață a lui Jeremy Bentham, excentric și solitar, i-a determinat pe cercetătorii Philip Lucas și Anne Sheeran să sugereze, în 2006, că omul de știință ar fi putut suferi de sindromul Asperger. Cercetătorii speră să-și poată confirma teoria cu ajutorul testelor ADN.

Expoziția va fi deschisă până în februarie.

Cele mai citite

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...
Ultima oră
Pe aceeași temă