O navetă rusească având la bord doi ruși și un american a avut un incident la întoarcerea din Cosmos

de Mihai Diac

Foto: Arhivă

O navetă Soyuz care a readus pe Terra trei astronauți de pe Stația Spațială Internațională (ISS), în luna aprilie, a suferit o depresurizare la scurt timp după ce a intrat în atmosferă, dar nu a existat pericol pentru echipaj, a anunțat miercuri agenția spațială rusă Roskosmos, conform AFP citată de Agerpres.

''În aprilie acest an, în momentul coborârii navetei Soyuz MS-02, o ușoară scădere a presiunii a fost înregistrată în timpul desfășurării parașutei. Acest lucru nu a pus în pericol sănătatea echipajului, care purta costume ermetice", a afirmat Roskosmos într-un comunicat. "Comisia a analizat incidentul și au fost luate toate măsurile necesare pentru a preveni repetarea acestuia", continuă Roskosmos.

La data de 10 aprilie 2017, americanul Shane Kimbrough și rușii Andrei Borissenko și Serghei Ryjikov au revenit pe Pământ după ce au petrecut aproape șase luni pe orbită în jurul Pământului. Roskosmos a anunțat atunci că întoarcerea lor s-a derulat "fără probleme".

Potrivit revistei specializate Space News, incidentul a fost dezvăluit la 16 octombrie în cadrul unei reuniuni a comitetului consultativ pentru ISS al agenției spațiale americane NASA.

Un inel de metal ar fi lovit violent peretele navetei, provocând o depresurizare, a explicat în timpul acestei reuniuni fostul astronaut Thomas Stafford, citat de Space News. El a spus că incidentul a avut loc la o altitudine de opt kilometri.

Rusia a furnizat principalul modul al ISS, unde se află motoarele-rachetă, iar navetele rusești Soyuz sunt singurul mijloc de transport în spațiu și de repatriere a echipajelor stației spațiale după sistarea zborurilor navetelor americane.

Dar o serie de eșecuri au reamintit dificultățile industriei spațiale din Rusia, scrie AFP. În decembrie 2016, o capsulă de aprovizionare Progress a fost pierdută la scurt timp după decolarea de pe cosmodromul Baikonur din cauza unei probleme la motorul rachetei de lansare Soyuz.

În urma acestui accident, au fost descoperite defecte la majoritatea motoarelor produse pentru rachetele Proton utilizate pentru a plasa pe orbită sateliți și asamblate în aceeași fabrică de la Voronezh (la 500 km sud de Moscova) ca și cele ale rachetelor Soyuz.

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate