Cum alegem obiectele pentru ambientarea casei? Târgul Tendence a arătat că sunt recomandate decoraţiunile care stârneasc emoţii, empatie şi energizează. De vorbă cu Prof. Hansjerg Maier-Aichen

de Ion Diamandi

Ediţia din acest an a târgului Tendence (24 -27 iunie, Frankfurt) a  marcat noutăţile în domeniul bunurilor de consum pentru casă şi lifestyle prin game de produse propuse pentru perioadele următoare, un accent special fiind pus pe experienţa naturii şi outdoor living.

Anumite categorii de produse au fost în centrul atenţiei. Este vorba despre cele pentru care tendinţele indică o creştere a pieţei şi un interes special al cumpărătorilor, în special cele care implică mai mult design, care fac apel la materiale naturale şi contribuie la o ambianţă relaxantă, ca antidot al ritmului tot mai rapid şi agitat al vieţii.

Este cunoscut faptul că, în prezent,  locul magazinelor de specialitate (de exemplu, de mobilier sau obiecte de sticlă şi ceramică) este luat de concept storuri sau de magazine în care se regăsesc laolaltă numeroase segmente de articole, de la mobilier la porţelan, de la servicii de masă la flori, până la acceorii lifestyle sau cafea iar ediţia din acest an a târgului a mers pe aceeaşi idee.

Cum se amenajează un concept store

Deşi este utilizat deja de un timp bun, expresia de concept store nu este prea bine înţeleasă. Ei bine, târgul Tendence a fost cel care a “explicat” pe viu ce se vrea cu o astfel de idee. Acest magazin trebuie să fie atractiv şi să incite în mod permanent clienţii la “descoperiri” şi la cumpărături. Cum anume? Prin invitarea clienţilor de a atinge, a “simţi” şi decoperi produsele, concept store-ul oferă o alternativă carismatică la shoppingul în linie. În acelaşi timp, târgul a oferit posibilitatea şi vizitatorilor profesionişti să îşi dezvolte aptitudinile pentru a realiza un concept store. Două idei tematice (“Cool Materials” şi “Mix of Fun”) unor zone, amenajarea acestora fiind realizată de vestita Claudia Hain, designer specializat pe amenajarea vitrinelor şi interiorul platformelor comerciale. Cei interesaţi au participat la adevărate lecţii practice legate de amenajarea unui concept store.

Noutăți

Celebrele secţiuni GIVING şi LIVING au fost împărţite pe mai multe pavilioane şi zone în funcţie de segmentele care se regăsesc în tendinţe: Lovely Home, Pure&Elegant, Decoraţii de sezon, Cadouri clasice, Young Gift, Accesorii şi bijuterii, Cadouri culinare, Modern Craft, Talents. În acestea s-au regăsit pe larg diverse soluţii de amenajări şi decorări, produse şi accesorii pentru casă (în special cele pentru bucătărie şi aranjarea mesei), terasă şi grădină,  materiale textile pentru casă, accesorii trendy şi pentru copii, flori, articole cadou, accesorii de modă, bijuterii.

Companiile au expus produse  având înglobate multă creativitate şi inovaţie, precum şi serii mici sau obiecte unicat, nelipsind nici cele artizanale. Între tendinţele renarcate se numără din nou inspiraţia din natură, tradiţiile, ecologia şi sustenabilitatea, art&craft, eticul. Ideea organizării zonei Village, începută anul trecut, s-a dovedit utilă, aici având loc schimburi de informaţii şi idei între consumatori.

Târgul s-a bucurat în continuare de tururile de design asigurate de profesorul Hanjerg Maier-Aichen de la Universitatea de arhitectură de la Karlsruhe care realizează identificarea tendinţelor actuale în domeniul home&deco precum şi cele legate de comportamentul consumatorilor.

În tururile din această ediţie, profesorul a evidenţiat obiectele de décor şi artă din ceramic realizate de studenţii de la Universitatea din Seul şi de la Academia de Artă şi Design de la Wroclaw, accesoriile şi textilele lucrate manual din bambus şi păr de cal realizate în sud-estul Asiei (Laos, Cambogia, etc), accesoriile inovative Koziol, etc.

Câteva produse remarcate: piese unice de porţelan Blue Sunday (designerul Ana Badur a aplicat glazura tradiţională albastră de cobalt realizând structure constrastante), Light 1.0 (designerul Lenka Zahirkova a realizat o lampă “fără sticlă”, utilizând porţelan alb), scaunele din lemn natur prezentate de compania NIU.

"Mai puţin dar mai bun" - Hansjerg Maier-Aichen, Profesor de design, Universitatea din Karlsruhe

Vizita la târg ne-a prilejuit o nouă întâlnire cu Hansjerg Maier-Aichen, profesor de design, Universitatea din Karlsruhe, care ne-a împărtășit câteva dintre ideile sale privitor la designul contemporan și a tendințelor care se manifestă pe piața decorațiunilor.

O puternică revenire se constată spre design şi art&craft.  În prezent piaţa bunurilor de larg consum destinate casei este invadată de produse, în general arhetipuri. Într-adevăr, trăim într-o societate a consumului, fabricile produc tot mai mult iar piaţa trebuie să ţină pasul,  altfel dispar locuri de muncă şi companii. Dar până când? Iată că piaţa dă semne de saturare iar cumpărătorii înclină către mai puţine produse. Mai puţine dar mai bune iar ediţia din acest an a Târgului Tendence a dovedit din nou şi din plin acest lucru.

Produsele de design cu nivel de calitate sporit sunt din ce în ce mai căutate iar  viaţa unui produs de design este în creştere (15, chiar şi 20 de ani). Pentru ca un produs nou să poată intra cu succes pe piaţă trebuie să fie modern, original, funcţional, autentic şi, nu în ultimul rând să aibă înglobate inovaţii şi design.

Astazi nu este vorba numai de lansarea unui produs, este foarte important cum îl comunici, cum îl transferi, cum îl introduci pe piaţă. Un produs trebuie să stârnească emoţii, empatie, să energizeze atât decorul cât şi oamenii. Cele realizate manual şi cu materiale naturale au cele mai mari şanse. Consumatorii sunt înclinaţi tot mai mult să achiziţioneze produse calitative chiar dacă preţul este considerabil mai mare. Aceştia încep să facă tot mai des  distincţie între producţia de masă, cea de nişă, seriile limitate şi obiectele unicat.

Preţul mic nu mai reprezintă  criteriul esenţial pentru cumpărarea unui produs şi nu mai este nici factorul critic care defineşte un produs de lux. Valori ca bunăstarea şi confortul pe care le produce un obiect propus pe piaţă devin din ce în ce mai importante iar luxul nu mai este privit ca ceva exclusivist.

Art&Craft, lucrul de mână artistic continuă să fie la mare apreciere şi căutare. Se lucrează cu o mare varietate de tehnologii şi materiale (lemn, sticlă, hârtie, ţesături, porţelan, ceramică, broz, cupru, argint dar şi lut, beton, plastic sau piatră) precum şi cu multe idei de design. Broderiile şi obiectele croşetate se menţin în centrul atenţiei ca şi bijuteriile unicat confecţionate manual. Originale, autentice şi extrem de diferite artizanii şi artiştii reuşesc să convingă

La rândul lor, companiile nu mai sunt înclinate către forţă de muncă ieftină din ţări subdezvoltate şi preferă să colaboreze cu artizani din aceste zone care sunt plătiţi bine şi realizează serii mici de produse profesionale cu tehnici tradiţionale şi materiale locale (bambusul şi părul de cal sunt exemple mai recente), foarte bine primite de piaţă.

Pe de altă parte, cuvântul de ordine al momentului este ecologia. Din acest punct de vedere, obiectele pentru casă au dimensiuni şi consumuri de materiale din ce în ce mai mici iar deseori se recurge la utilizare de materiale reciclate sau la părţi preluate de la alte obiecte.

 

 

 

 

 

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate