Cum se realizează hidroizolaţia fundaţiilor caselor

de Constantin Stefan

hidroizolatia1

Şi în această primăvară au fost inundaţii, multe case au structura de rezistenţă afectată iar altele au devenit nesănătoase din cauza fenomenului de igrasie, cu consecinţele sale nefaste. În majoritatea cazurilor, cauza a fost lipsa hidroizolaţiei fundaţiilor. Acum că vremea este bună se impune în primul rând realizarea acestor lucrări.

Procesul de hidroizolare a casei reprezintă una dintre cele mai importante etape în construcţia acesteia, cu statutul de locuinţă sănătoasă şi sigură. Dacă o clădire nu este bine hidroizolată la bază ei, în timp, apa care se infiltrează prin zidurile subsolurilor sau se ridică prin capilaritate, duce la deteriorarea acesteia, se instalează igrasia şi mucegaiurile, iar efectele nu pot fi stopate, ci doar atenuate.
O bază nesigură a unei clădiri pune în ­pericol stabilitatea acesteia, hidroizolarea nefiind ­numai o măsură preventivă împotrivă ­inundării ­subsolurilor sau apariţiei igrasiei, petelor de umezeală, nesiguranţa instalaţiilor electrice etc., ci una ce asigură şi protejează structura de rezistenţă a casei, aspectul, estetica şi siguranţa sănătăţii locatarilor.

Atenţie la proiectarea fundaţiei

Ofundaţie proiectată sau executată defectuos pune în deosebit pericol întreaga structură a casei, iar reparaţiile ulterioare sunt dificil, dacă nu imposibil de executat. În funcţie de terenul de fundare, de suprastructură şi de alţi factori se pot găsi o multitudine de soluţii de fundare: fundaţii continue sub ziduri, fundaţii izolate sub stâlpi, radier general care este prezent sub întreaga construcţie, fundaţii pe piloţi – existenţe în cazul terenului slab de fundare, fundaţii în trepte sau combinaţii dintre ele.

Hidroizolarea fundaţiei este importantă în aceeaşi măsură şi la casele fără subsol, deoarece la acestea, protejate necorespunzător, începe rapid procesul de capilaritate-osmoză, respectiv umezirea pereţilor începând de la bază şi ridicându-se spre partea superioară, cu implicaţiile corespunzătoare asupra sănătăţii locatarilor, esteticii casei şi structurii de rezistenţă a acesteia.

Fundaţiile se pot executa din: beton simplu, nearmat, beton armat tip radier cu plasă de armare pentru un teren cu o structură neomogenă, din piatră naturală cu sau fără mortar, din zidărie de piatră (se execută din piatră de râu, prinsă în mortar); din beton ciclopian, care se obţine prin înglobarea, în proporţie de circa 30%, în beton, a pietrelor brute sau a pietrelor de râu. În cazul caselor cu subsol, pereţii de subsol şi planşeul peste subsol se realizează din beton armat. Pereţii exteriori de sub nivelul cotei terenului sistematizat, se izolează cu polistiren, cărămidă, carton asfaltat cu bitum în mai multe straturi sau alte materiale.

Pentru casele cu regim mare de înălţime amplasate pe terenuri cu probleme, se construiesc fundaţii continue cu bloc şi soclu din beton armat. Acestea trebuie să pătrundă minmum 20 cm în pământul bun de fundare şi să depăşească adân­cimea de îngheţ cu 10-20 cm.

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească fundaţia: să fie pe un teren suficient de rezistent pentru a susţine construcţia şi să nu fie afectată de dinamica solului datorată alunecărilor, seismelor, infiltraţiilor de apă, compresibilităţii, să repartizeze uniform pe sol sarcina suprastructurii, să nu fie afectată de îngheţ sau caracteristicile particulare ale solului.

Când se execută aceste lucrări?

Lucrările de execuţie a fundaţiilor se recomandă să se înceapă imediat după executarea terasamentelor, pentru a nu fi afectate de condiţiile climaterice. Adâncimea de fundare este variabilă, depinzând de mai mulţi factori, dintre care cei mai importanţi sunt: tipul de teren de fundare; zonă geografică; gradul de seismicitate din zona; înălţimea pânzei freatice; mărimea şi gradul de încărcare al casei; materialele de construcţie (BCA, cărămidă, beton armat, lemn), etc.

În consecinţă, este nevoie de un studiu geotehnic prin care se stabileşte structura terenului şi la ce adâncime se găseşte teren bun de fundare.

În funcţie de zona geografică, se stabileşte cota de înghet speci­fică. Aceasta reprezintă adâncimea până la care îngheaţă solul, adâncime determinată statistic. Fun­daţia trebuie să depăşească această adâncime cu cel puţin 10% din înălţime.

Fundaţiile de mică adâncime, utilizate în cazul caselor prefabricate din lemn, de exemplu, pot fi continue sau izolate. Fundaţia se ridică cu 25-30 cm deasupra nivelului solului pentru a se evita umezirea pereţilor exteriori pe timp de ploaie sau zăpadă.

Recomandări la aplicare

După executarea fundaţiei se efectuează operaţiile de curăţare şi pregătire a straturilor suport pentru hidroizolaţie, se amorsează suprafaţa cu produsul recomandat tipului de hidroizolaţie folosit, se aplică stratul de hidroizolaţie, sub formă de membrană, ciment impemeabil, cauciuc lichid aplicat etc., şi apoi protecţia hidroizolaţiei selectată.

Un alt exemplu, după ce s-a făcut drenajul fundaţiei dintr-un strat de pietriş sau nisip, se toarnă betonul de egalizare, se aplică o membrană bituminoasă de 3-4 mm armată cu poliester în unul sau două straturi, sau de alt tip, care se ridică 30 cm deasupra solului şi un strat de separare geotextil 200-300g/mp.

Se continuă cu hidroizolarea pere­ţilor verticali, pentru care se respectă tehnologia corespunzătoare materialului de hidroizolaţie selectat.

Relativ la costuri şi calitate

Chiar dacă pentru hidroizolarea corectă a unei case, preţurile sunt relativ ridicate, operaţia respectivă merită să fie realizată corect şi din start, adică după executarea fundaţiei. După ridicarea clădirii, aceste operaţii nu mai pot fi realizate integral iar costurile se dublează, pentru că, în acest ultim caz, este necesară distrugerea pavajelor de lângă soclu pentru săparea şanţurilor care să permită accesul la zidurile fundaţiei. Este o operaţiune ce incomodează din cauza zgomotului, dar şi pentru faptul că vrând-nevrând o parte a finisajului casei are de suferit, la fel ca şi spaţiul verde de lângă casă. Depozitarea pământului scos din şanţuri nu se poate face decât în curte, pentru ca, ulterior finalizării operaţiunilor, să fie pus la loc. De asemenea, operaţiunea de săpare pe lângă soclul casei este îngreunată de prezenţa ţevilor de canalizare, de colectare a apei pluviale, de gaze, de cabluri etc. În unele cazuri, dacă nu se face atent operaţia de săpare, sub supravegherea unui specialist, poate fi slăbită însăşi stabilitatea construcţiei.

Materiale recomandate

Alegerea tipului de material de hidroetanşare depinde de condiţiile în care lucrează fundaţia, respectiv de consistenţa terenului pe care se află construcţia respectivă, gradul de umiditate al acestuia, zona de seismicitate, tasare, încărcare etc. În vederea alegerii maerialului de hidroizolaţie se recomandă clientului să se adreseze direct firmei care comercializează materiale de acest tip, care, în funcţie de situaţia clădirii, respectiv tipul de fundaţie, recomandă materialul corespunzător, şi cu care este bine să se încheie un contract de garanţie, pentru a fi tras la răspundere în cazul apariţiei de inconveniente.

În prezent, în ţară, sunt disponibile sisteme de hidroetanşare de mai multe tipuri: membrane, bituminoase, pe bază de bitum modificat cu polimeri, armate sau nearmate, cu îmbinare la cald sau la rece; membrane din PVC (policlorură de vinil); PP (polipropilenă); LPDE ­(polietilenă de joasă densitate); HDPE (polietilenă înaltă densitate); cauciuc EPDM etc., cimenturi speciale de impermeabilizare sub formă de pastă, aplicabile cu mistria, care, în amestec cu mortare, se aplică direct pe elementele de fundaţie, etanşând capilarităţile şi microfisurile prin cristalizare şi formând astfel o suprafaţă impermeabilă; produse lichide, pe bază de polimeri poliuretanici, acrilici, care polimerizează după aplicare, în contact cu aerul, realizând astfel o peliculă etanşă, omogenă, flexibilă, foarte aderentă la suport, care preia jocurile elementelor de construcţie pe care este aplicat etc.

Datorită multitudinii de produse existenţe pe piaţă, şi condiţiilor impuse de tipul de fundaţie stabilit, este riscant să se recomande direct un anumit material de hidroizolare a acesteia, fără să se cunoască de către un specialist, la ce solicitări este expusă pe durata folosirii construcţiei respective.

Pas cu pas, izolarea fundaţiei unei case vechi

Subsolul imobilului poseda o suprafaţă identică cu cea a apartamentului (46 mp). Deoarece acest spaţiu nu avea nici o utilitate, la sfatul arhitectului care a proiectat reamenajarea, proprietarii au decis să investească în transformarea lui în spaţiu locuibil. Mare parte din investiţia respectivă a fost făcută în izolarea pereţilor. Pentru a asigura confortul termic şi pentru a proteja pereţii de infiltraţiile de apă, a trebuit gândit un sistem de izolare performant. Aici a intervenit echipa de meşteri. Iniţial, ei au decis ca la exterior izolarea pereţilor să fie făcută în trei straturi: carton-asfalt cu ardezie, polistiren extrudat şi folie de protecţie. Pentru a fi posibile operaţiunile respective a trebuit ca pământul să fie excavat pe toată înălţimea fundaţiei. În urma excavării ei au constatat că, în anumite zone, fundaţia avea fisuri de 2-3 mm. Acest lucru i-a determinat pe meşteri să modifice planurile pentru a asigura consolidarea fundaţiei. În consecinţă, înainte de aplicarea straturilor izolatoare, în zonele fisurate, ei au aplicat pe pereţi un strat de tencuială în care a fost integrată plasă de armare din fier-beton.

Sfatul meşterului: în zonele ferestrelor, se montează sisteme speciale de colectare a apelor pluviale, prevăzute cu grătare care să asigure accesul normal pe lângă imobil. Sistemele respective se racordează la reţeaua de canalizare a străzii.

Etape de lucru

1. Excavarea pământului. Pentru a se putea efectua lucrările de izolaţie a trebuit ca pământul să fie îndepărtat din jurul imobilului până la baza fundaţiei. Această operaţie s-a realizat cu ajutorul unui excavator, ultimii 30 cm. fiind săpaţi manual.

2. Armarea fundaţiei. În zonele fisurate ale fundaţiei a fost aplicată plasă de armare. A fost folosită plasă cu ochiuri de 15x15 cm din fier-beton striat cu diametrul de 5 mm. Plasa a fost fixată pe fundaţie cu holzşuruburi şi dibluri.

3. Tencuirea fundaţiei. Plasa de armare din fier-beton a fost înglobată într-un strat de tencuială. Pe lângă faptul că aceasta contribuie la consolidarea fundaţiei, ea va reprezenta şi o excelentă bază pentru straturile de izolaţie.

4. Aplicarea stratului de ­carton-asfalt. Primul strat izolator a fost cel din ­carton-asfalt cu ardezie. Acesta îndeplineşte cu succes atât funcţia de termo, cât şi cea de hidroizolaţie. A fost aplicat la cald, pe toată suprafaţa fundaţiei, pe stratul uscat de ­tencuială.

5. Aplicarea stratului de polistiren. Pentru al doilea strat izolator a fost folosit polistiren extrudat cu grosimea de 3 cm. Alegerea s-a datorat faptului că acest tip de polistiren are o rezistenţă mecanică ridicată. Stratul de polistiren a fost aplicat pe fundaţie până la nivelul solului.

6. Aplicarea foliei. Izolaţia a fost definitivată prin aplicarea unui strat de folie din polietilenă de înaltă densitate. Aceasta îndeplineşte rolul de hidroizolaţie, dar se comportă şi ca un bun strat termoizolant. De asemenea, protejează celelalte straturi de rădăcinile copacilor.

7. Montajul decantoarelor de apă pluvială. La toate ferestrele au fost montate sisteme speciale de colectare a apelor pluviale. Acestea au fost racordate la canalizarea stradală prin conducte din PVC. În acest fel au fost protejate zonele ferestrelor de infiltraţiile de apă.

 

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate