13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialS-au închis porţile târgului SPOGA+GAFA, cel mai important eveniment mondial dedicat industriei...

S-au închis porţile târgului SPOGA+GAFA, cel mai important eveniment mondial dedicat industriei verde: au fost prezentate soluţii, idei şi concepte noi pentru grădină

Idei noi şi numeroase soluţii inovative au fost prezentate la târgul Spoga+Gafa desfăşurat la Koln în luna septembrie. În acest scop a fost concepută şi o zonă specială, centrală denumită "Bulevardul Ideilor". Numărul record de vizitatori şi expozanţi, suplimentarea spaţiului expoziţional a demonstrat interesul în creştere evidentă pentru grădină.

Dacă în anii precedenţi funcţiuni ca livingul şi baia erau propuse prin diferse soluţii pentru mutarea pe timpul sezonului cald în grădină, anul acesta a fost rândul bucătăriei. O secţiune întreagă numită Outdoor Kitchen a fost dedicată anul acesta bucătăriei în aer liber, atât prin maşini de gătit special proiectate în acest scop având înglobate, bineînţeles, funcţiunile de barbeque dar şi cele de cuptor, cât şi prin mobilier multifuncţional conceput pentru depozitare şi servire masă. Astfel de bucătării de exterior complete pot fi mobile sau fixe, prezintă dotări speciale şi toate funcţiunile de care se bucură şi  bucătăriile de interior.

A fost expusă o mare varietate de mobilier de exterior bazat pe soluţii moderne de design cu aspect uşor, graţios şi din materiale cu stil care abia se mai deosebesc de variantele de interior şi care permit o instalare şi combinare variată. Esteticul este în prim plan dar şi funcţionalitatea este la mare înălţime prin confortul propus precum şi formatele ergonomice. Numeroase soluţii au fost propuse pentru grădinile şi terasele de dimensiuni mici (cum sunt numeroasele cazuri din spaţiul urban) sau pentru balcoane, cum sunt umbrelele de soare compacte sau sistemele de suporturi, jardinière şi rack-uri verticale pentru plante şi flori.

Alt concept nou a fost prezentat în cadrul secţiunii Smart Gardening World, aici fiind prezentate numeroase soluţii de înreţinere şi îngrijire, iluminat cu acumulatori solari, aparate inteligente pentru grădină, roboţi de tuns iarba, idei de creaţie, etc.

Designul şi conceptele de confort care dau căldură spaţiului exterior s-au aflat în centrul interesului. Lumina joacă un rol extrem de important iar gama de soluţii de diverse aparate de iluminat a fost imensă. La rândul lor, covoarele (realizate din materiale speciale pentru a nu absorbi apa) sunt din ce în ce mai folosite la exterior pentru a încălzi ambianţa. Culori, materiale textile, suprafeţe naturale de lemn, bambus, piele, cărămidă precum  şi teme grafice sunt folosite pentru a aduce în grădină diverse ambientări: junglă, Caraibe,tropical, scandinav, rustic, petrecere sau pur şi simplu un sentiment homely.

Concursul dedicat tinerilor a accentuat interesul pentru design. Câştigătoarea premiului întâi, Jessica Bruni, a convins cu romanticele plante curgătoare Talje. Nu mai puţin apreciate au fost finele "ghivece" din sticlă cu flori suave realizate de Solo Nina, Eberhard & Surom Frombach & Fabian Kolpack.

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...
Ultima oră
Pe aceeași temă