7.9 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialBiserica Catolică din România critică propunerea legislativă privind parteneriatul civil între persoane...

Biserica Catolică din România critică propunerea legislativă privind parteneriatul civil între persoane de acelaşi sex

Biserica Catolică din România dezaprobă propunerea legislativă privind parteneriatele civile între persoane de acelaşi sex şi solicită Parlamentului, într-o scrisoare deschisă, retragerea acestei iniţiative.

Conform acestui document, parteneriatul civil între persoane de același sex ar reprezenta un atac la demnitatea persoanei şi la integritatea familiei.

Scrisoarea deschisă este semnată de cardinalul Lucian, preşedinte al Conferinţei Episcopilor din România.

"Dat fiind proiectul de lege mai sus amintit, episcopii catolici din România doresc să aducă la cunoştinţa forurilor abilitate şi a societăţii civile poziţia Bisericii Catolice faţă de viaţă şi căsătorie. Societatea are drept celulă de bază familia. Prin recunoaşterea oficială a instituţiei căsătoriei, societatea aduce o recunoaştere specială angajamentului asumat din dragoste, în mod liber şi responsabil, de către un bărbat şi o femeie, de a întemeia o familie, legându-şi vieţile într-o relaţie de fidelitate, stabilă, durabilă, în care se vor naşte şi vor fi educate noile generaţii", menționează scrisoarea deschisă.

Biserica Catolică subliniază, în acest document, că darul vieţii are un curs firesc, iar natura are legile sale înscrise în Creaţie.

"Biserica doreşte să amintească faptul că darul nepreţuit al vieţii are un curs firesc, iar natura are legile sale înscrise în Creaţie. Această recunoaştere din partea societăţii este legată de faptul că familia, astfel definită, aduce un serviciu de cea mai mare importanţă binelui comun, asigurând supravieţuirea biologică şi culturală a comunităţii. Recunoaşterea din partea societăţii a instituţiei familiei nu reprezintă, aşadar, o simplă oficializare a unei relaţii private între persoane", potrivit reprezentanţilor Bisericii Catolice din România.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă