10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăEconomieFoto interviuLa moartea unui june prim

La moartea unui june prim

Actorul George Motoi, unul dintre cei mai cunoscuţi june primi din filmul românesc, a murit miercuri, la vârsta de 79 de ani. Anunţul a fost făcut de familie chiar pe pagina de Facebook a artistului.

„Tatăl meu şi-a trăit viaţa cu discreţie şi demnitate, preţuind fiecare clipă frumoasă şi învăţând din greşeli, cu bucurie şi fără regrete. La fel a ales să părăsească această lume, discret şi demn. M-a rugat să-i promit că voi păstra discreţia asupra bolii şi asupra trecerii lui în nefiinţă. Am de gând să-mi respect această promisiune şi vă rog şi pe voi să mă ajutaţi să fac acest lucru. Drum bun, tată, spre ceruri! Drum bun, George Motoi, spre ceruri!, Raluca“, se arată în mesajul de pe pagina de Facebook a actorului.

George Motoi s-a născut pe 22 ianuarie 1936, în Caliacra, Bulgaria. A urmat cursurile primare în comuna Dudeşti, judeţul Brăila, unde s-au stabilit părinţii săi după anul 1940. Între anii 1950 – 1954, a urmat studiile medii la Grupul şcolar agricol din Brăila şi Şcoala Populară de Artă din acelaşi oraş. În anul 1954 a fost admis la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, pe care l-a absolvit în 1958.

A fost actorul fetiş al regizoarei  Malvina Urşianu sub bagheta căreia a jucat în patru dintre cele mai importante filme ale sale: „Serata“ (1971), „Trecătoarele iubiri“ (1974), „Întoarcerea lui Vodă-Lăpuşneanu“ (1979), „Liniştea din adâncuri“ (1982). Lăpuşneanu este unul dintre rolurile cele mai importante pe care le-a avut în cinematografie. Un alt film în care face un rol de zile mari  este „Adela“ (1985), în regia lui Mircea Veroiu, unde l-a interpretat pe medicul Emil Codrescu, de care se îndrăgosteşte foarte tânăra Adela.

Debutul său pe scenă a avut loc la Teatrul de Stat din Piatra Neamţ, în 1958, în piesa „Poveste de iubire“, de Konstantin Simonov, regizată de Cristian Munteanu. A jucat apoi pe scenele altor teatre importante, precum cele din Bacău şi Cluj, în cele din urmă ajungând la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Printre cele mai reprezentative  spectacole în care publicul român s-a putut bucura de prestaţia actorului se numără „A douăsprezecea noapte“, de William Shakespeare, „Pescăruşul“, de A.P. Cehov, „Don Carlos“, de Friedrich Schiller, „Visul unei nopţi de vară“, de William Shakespeare. Interpretarea rolului Caligula, din piesa cu acelaşi titlu de Albert Camus, îl propulsează printre actorii de valoare ai ţării, iar câteva turnee în străinătate, cu acelaşi rol, îl consacră definitiv.

Trupul neînsufleţit al actorului va fi depus joi la capela Cimitirului Sfânta Vineri, pentru ca cei care l-au cunoscut şi apreciat să îi poată aduce un ultim omagiu.

George Motoi va fi înmormântat vineri, la cimitirul Sfânta Vineri din Bucureşti, se arată pe site-ul Teatrului Naţional din Bucureşti, unde artistul a jucat o viaţă.   

Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă