12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăEconomieFoto interviuVIDEO S-a stabilit cine este cel mai sexy bărbat din lume,...

VIDEO S-a stabilit cine este cel mai sexy bărbat din lume, în anul 2017

Cântărețul american Blake Shelton a primit marți seară titlul de "Cel mai sexy bărbat în viață" pe anul 2017, devenind primul artist country din lume care a fost recompensat cu această distincție insolită, ce este atribuită în fiecare an în luna noiembrie de echipa editorială a revistei People, informează Reuters citată de Agerpres.

"Am fost urât toată viața mea. Însă dacă pot fi considerat sexy pentru un an, atunci pot să primesc acest premiu!", a declarat cântărețul american, în vârstă de 41 de ani, care face parte din juriul emisiunii "The Voice".

Originar din statul Oklahoma, Blake Shelton a petrecut un deceniu cântând pe diverse scene din industria muzicii country înainte ca popularitatea lui să crească brusc în 2011, când a devenit jurat în emisiunea de talente "The Voice", produsă și difuzată de postul de televiziune NBC. Cel mai recent album al lui, "Texoma Shore", a fost lansat la începutul acestei luni.

Blake Shelton le-a spus jurnaliștilor de la revista People că abia așteaptă să îl tachineze pe Adam Levine, unul dintre colegii lui din juriul emisiunii "The Voice" și solist al trupei Maroon 5, în legătură cu titlul de "Cel mai sexy bărbat în viață" pe care l-a primit marți. De altfel, Adam Levine a primit și el acest titlu în 2013.

"Nu voi trata acest premiu așa cum au făcut-o Hugh Jackman sau alți bărbați celebri, care au preferat să fie modești în legătură cu acest titlu. Oamenii mă vor urî din această cauză", a glumit Blake Shelton.

Cântărețul a mai dezvăluit jurnaliștilor de la revista People că deși încearcă să rămână în formă și să mănânce sănătos, are totuși o slăbiciune pentru gustările rapide precum murăturile, în special atunci când se află în casa lui natală din Oklahoma.

Blake Shelton, care a fost căsătorit cu cântăreața country Miranda Lambert, are de doi ani o relație cu cântăreața pop Gwen Stefani. Potrivit dezvăluirilor sale, noua lui iubită l-a încurajat să accepte titlul de "Cel mai sexy bărbat în viață" .

Printre laureații din anii precedenți ai acestui titlu insolit se află mai mulți bărbați celebri din industria de divertisment, precum Dwayne "The Rock" Johnson, Brad Pitt, George Clooney, Johnny Depp, Harrison Ford, Ryan Reynolds și David Beckham.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă