Sărmăluțele de pește în frunze de ștevie se prepară rapid și reprezintă o alternativă ”light” la sarmalele tradiționale, cu carne de porc și varză.
Ingrediente:
– 8-10 frunze de ștevie
– 200 g șalău sau burtă de crap sau orice pește alb
– 100 g filé de păstrăv afumat, băgate la blender
– 30 g orez crud
– sare, piper
– ceapă verde
– 1 linguriță pastă de tomate
– icre de știucă, pentru decor, crochete de mămăliguță
Mod de preparare:
1. Frunzele de ștevie se blanșează în apă fiartă, iar apoi se scot în apă cu gheață. Se fierbe orezul separat.
2. Se amestecă peștele alb cu peștele afumat și orezul. Se condimentează cu sare, piper. Se montează sarmalele, înfășurând într-o frunză cam 20 g compoziție cu pește. Se lasă la steamer șapte minute.
3. Din frunzele de ștevie rămase, ceapă, pastă de tomate, sare și piper, tocate, fierte și strecurate se obține un sos care se servește peste sarmale.
Icrele de știucă se pun deasupra, la montaj. Pentru chips-uri se face o mămăligă din mei, care se întinde pe o foaie de copt, într-o tavă, și se lasă să se usuce la cuptor. Se desprinde bucăți care se montează la servire. Se poate servi cu smântână.
Chef Emil Manea
Chef Adrian Tihulcă