15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialCând și cum începe sezonul estival. 40.000 de turiști năvălesc la mare...

Când și cum începe sezonul estival. 40.000 de turiști năvălesc la mare de 1 mai

Profitând de faptul că Paștele se sărbătorește cu două săptămâni înainte de 1 mai, o asociație de promovare a turismului a anunțat că deschide sezonul pe 15 aprilie, atât pe litoral, cât și în Delta Dunării. Dacă îi întrebi însă pe actorii din domeniu când începe sezonul, te vor întreba la ce te referi: la deschiderea efectivă a sezonului sau la sezonul estival, adică la perioada când turiștii încep să vină în număr mare pe litoral. Îți vor spune, fără să clipească, faptul că începe, de fapt, vacanța la mare.

O dată puțin forțată

Asociația Litoral Delta Dunării a anunțat, cu câteva ore înainte de o dezbatere publică despre turism, la care au participat ministrul de resort, hotelieri, membri ai diferitelor organizații, că sezonul se va deschide pe 15 aprilie. „În premieră, în acest an deschidem sezonul estival pe 15 aprilie, când luăm Lumină de la malul mării (Sărbătoarea Pascală) şi intrăm apoi în forţă în sezon cu FedCup (competiţie de tenis feminin între România şi Anglia), în parteneriat cu Federaţia Română de Tenis (17-23 aprilie 2017). Din nou în premieră, din acest an vom organiza şi o deschidere oficială a sezonului în Delta Dunării (aprilie 2017), eveniment ce va fi sărbătorit în fiecare an“, spune Corina Martin, președintele asociației. Rămâne de văzut câți turiști vor atrage cele două evenimente. Paștele este un eveniment pe care românii îl petrec, de obicei, acasă, cu familia. Dovadă a fost anul trecut, când a coincis cu 1 mai și când în stațiunile de pe litoral a cam bătut vântul. În ceea ce privește meciul de FedCup, la acesta nu pot asista mai mult de câteva sute de spectatori, iar cu câteva sute, fie și din alte localități, nu se poate vorbi de turism adevărat.

20.000 de oameni, doar la Mamaia

1 mai este altă poveste. Ca de fiecare dată, hotelierii se așteaptă la un număr mare de turiști. Circa 40.000, în acest an, conform asociației citate mai sus. „Magnetul“ va fi festivalul de muzică electronică Sunwaves, organizat în nordul stațiunii Mamaia, la care sunt așteptați circa 20.000 de turiști, din care circa o treime, 7.000, vin din vestul Europei. Un spectacol cu mașini de drift și un concert pe plajă, cu Provincialii, Vunk și Ionuț Galani completează oferta de 1 mai.

Toți hotelierii vor fi pregătiți

„Sunt convins că toți hotelierii vor fi pregătiți de 1 mai, poate chiar mai devreme“, spune ministrul Turismului, Mircea Dobre. Întrebat dacă sezonul se poate deschide la 15 iunie, acesta a spus că depinde de serviciile pe care le poate oferi fiecare hotel în parte, dar că în mod oficial vorbim de sezon de la 1 mai.

O problemă cu care se confruntă turiștii în aeastă perioadă este că majoritatea magazinelor și restaurantelor sunt închise. „Nu am cum să deschid pe 15 aprilie. Nu e rentabil și nici nu am timp să mă pregătesc. Vom fi însă deschiși de 1 mai“, ne-a spus proprietarul unor magazine alimentare din Vama Veche. Mircea Dobre a precizat că ministerul nu are atribuții în acest sens. „Eu nu pot să mă duc să le bat la ușă să deschidă magazinul alimentar. Se va crea însă partea de comandament mult mai devreme, probabil cel târziu la începutul lunii aprilie, pentru a pune la punct deschiderea sezonului estival“, a spus oficialul.

SPECIALISTUL. „Sezonul a început în octombrie“

Sezonul estival 2017 va începe în luna iunie, din punct de vedere numeric. Îl deschidem însă la 1 mai, datorită valului de turiști pe care îl avem în mod tradițional, sau pe 15 aprilie, când hotelierii au pregătit deja pachete de Paște. Din punctul nostru de vedere, al agențiilor de turism, sezonul l-am deschis în octombrie, când am început să vindem pachetele early-booking. Litoralul se vinde foarte bine din acest punct de vedere“, spune Cristian Bărhălescu, președintele Consiliului Regional Sud-Est al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism.

Cele mai citite

GALERIE FOTO. Iubita lui Kevin Trapp a făcut duș în aer liber

Modelul brazilian Izabel Goulart, una dintre cele mai cunoscute iubite de fotbalist din lume, și-a înebunit milioanele de urmăritori de pe Instagram după ce...

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

Administratora unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal de un vecin

O femeie de 56 de ani, administratora unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal de un vecin, joi seară. Individul...
Ultima oră
Pe aceeași temă