21.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialSezonul estival se apropie de final. Cât costă o vacanță pe litoral...

Sezonul estival se apropie de final. Cât costă o vacanță pe litoral toamna

A început programul „Litoralul pentru toți“, care se va derula până pe 1 octombrie.

Cu numai patru zile înainte de începerea toamnei, hotelierii de pe litoral au redus tarifele de cazare. De acum înainte, mizează să-i atragă fie pe cei care nu au avut vara timp de vacanță, fie pe cei care consideră, pe bună dreptate, că litoralul este o destinație potrivită și când afară nu sunt 40 de grade Celsius, fie pe cei care și-au drămuit banii pe parcursul anului și așteptau oferte decente de preț. Pe astfel de oferte mizează acum patronii de hoteluri, când vremea vârfului de sezon, când nu aveau nici o cameră liberă, a apus. 

Cazare la astfel de prețuri puteți găsi, de ieri, în stațiunile românești, odată cu lansarea oficială a programului „Litoralul pentru toți”, derulat în perioada 28 august – 1 octombrie de Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

„Pentru a veni în sprijinul turiștilor, lansarea acestei ediții beneficiază de aceleași tarife maximale din ediția din primăvara 2017, ceea ce înseamnă că aceste pachete pot avea și prețuri inferioare acestor plafoane tarifare.”, spun reprezentanții federației. 

În nord, cu 30% mai scump decât în sud

Prețurile diferă în funcție de zone, sunt mai mari pentru Mamaia, Constanța și Eforie și mai mici pentru sudul litoralului, adică pentru stațiunile Costinești, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai și Vama Veche. Cel mai ieftin este în zona de sud, unde vă puteți caza cu 159 de lei timp de șase nopți, adică 26,5 lei pe noapte. La banii aceștia nu trebuie să aveți însă pretenții prea mari, pentru că vorbim de hoteluri de o stea, fără mic dejun. Cu cât cresc stelele, cu atât cresc și prețurile: 179 lei la două stele, 329 lei la trei stele, cu mic dejun, 379 lei la patru stele și 469 de lei la cinci stele.

În Mamaia, Constanța și Eforie, prețurile la cazare sunt cu circa 30% mai mari. Încep de la 205 lei de persoană pentru șase nopți, la hoteluri de o stea, fără mic dejun, și continuă cu 235 lei la două stele, 425 lei la trei stele, cu mic dejun, 485 lei la patru stele și 605 lei la cinci stele. Taxele locale se achită separat, de către turist, la recepția hotelului. Există câteva condiții. Sejururile achitate nu sunt transmisibile, de exemplu. Sistemul de vânzare a programului „Litoralul pentru toți” este primul venit, primul servit.  

REZULTATE. Un an mai slab ca 2016

Deși nu a sosit încă vremea statisticilor, se prefigurează deja că 2017 este, din punct de vedere al numărului de turiști și al înnoptărilor, mai slab decât precedentul. Cu circa 10%, spun reprezentanții FPTR, dacă ne raportăm la sfârșitul lunii iulie. Se așteaptă însă rezultatele pentru luna august, când s-ar putea ca procentul să scadă.

Sau, de ce nu, ținând cont de vreme, cu mai multe zile înnorate față de 2016, să crească. Orice număr de turiști vehiculat este aproximativ, deoarece nu există încă un sistem eficient care să numere turiștii care sosesc în structuri clasificate și, mai ales, pe cei care stau la negru. Cert este că, dacă întrebați orice constănțean, vă va spune că, în acest an, a fost o aglomrație mai mică în oraș față de anii trecuți.

Cele mai citite

Alin Burcea (ANAT): Ne vom zbate pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Turism, în subordinea premierului

Alin Burcea a spus că va solicita înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Turism, organism care să se afle direct în subordinea premierului. "Ceea ce ne propunem...

UE se angajează să aloce 3,5 miliarde de euro pentru protejarea oceanelor

Uniunea Europeană va aloca 3,5 miliarde de euro (3,71 miliarde de dolari) pentru a proteja oceanele și a promova durabilitatea printr-o serie de inițiative...

Israelul și-ar fi amânat operațiunea de la Rafah (Gaza) pentru a se concentra asupra Iranului

Israelul și-ar fi "amânat" operațiunea militară din orașul Rafah, aflat în Fâșia Gaza, întrucât acum Israelul dorește să se concentreze asupra ripostei pe care...
Ultima oră
Pe aceeași temă