17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zilei26-27 octombrie, doi Sfinţi Dimitrie, două zile de sărbătoare creştină

26-27 octombrie, doi Sfinţi Dimitrie, două zile de sărbătoare creştină

Pe data de 27 octombrie, creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Preacuviosul Părinte Dimitrie Basarabov, ale cărui sfinte moaşte se păstrează la Catedrala Patriarhală din Dealul Mitropoliei. Două zile de praznic, de sărbătoare creștină, în care pelerini din toată țara vin să urce Dealul Patriarhiei, ca să cinstească moaștele Sf. Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucureștilor.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, un conducător al Tesalonicului care, în loc să prigonească creștinii, așa cum i-a cerut împăratul, l-a mărturisit pe Hristos și a convertit, grație faptelor sale bune, mulți vețuitori ai cetății, a fost martirizat la ordinul împăratului Maximilian, care a poruncit ca Sfântul Dimitrie să fie întemniţat și decapitat. Sfântul Dimitrie a primit cununa muceniciei în timp ce se afla la rugăciune, iar din porunca împăratului i s-a tăiat capul şi Sfântului Nestor, un luptător care a fost îmbărbătat de Dimitrie și l-a învins pe Lie, temut în întreaga cetate pentru forţa enormă pe care o avea, un ucigaș de creștini în arenele de luptă. Pe locul mormântului Sfântului Mucenic Dimitrie a fost zidită o mică biserică, aşezământ dărâmat peste ani pentru a se clădi altul, mai mare. La temelie au fost găsite sfintele moaşte din care izvora mir tămăduitor, leac tuturor celor care s-au rugat şi se roagă cu credinţă.

 

Cuviosul Părinte Dimitrie Basarabov, patronul ­Bucureştilor

 Despre Cuviosul Părinte Dimitrie cel Nou – Basarabov, ocrotitorul Bucureştilor – ale cărui sfinte moaşte se păstrează în Catedrala Patriarhală, se ştie că a trăit în vremea drept-credincioşilor împăraţi româno-bulgari şi era din satul Basarabov, aşezat pe marginea apei Lomului. „La început a fost păstor de vite în satul lui, apoi (…) a ieşit din satul Basarabov şi s-a sălăşluit mai întâi într-o peşteră din apropierea acestui sat, iar apoi s-a făcut monah (…). El şi-a cunoscut şi vremea ieşirii sufletului din trup când, intrând în mijlocul a două pietre, şi-a dat prealuminatul său suflet în mâna Lui Dumnezeu.

Vrând Dumnezeu să-l descopere, după multă vreme, s-a arătat îngerul Domnului în vis unei copile, fiica unui om drept-­credincios, copilă care pătimea de duh necurat, şi i-a zis: «Dacă părinţii tăi mă vor scoate din apă – şi i-a arătat locul – eu te voi tămădui pe tine». Sculându-se dimineaţă copila, a spus părinţilor săi visul pe care l-a avut. Adunându-se mulţi oameni şi preoţi, s-au dus toţi împreună la locul cel arătat de copilă, unde de multe ori se arăta o lumină şi cei care o vedeau socoteau că acolo este ascunsă o comoară de bani. Căutând cu tot dinadinsul, au aflat în apă sfintele moaşte ale Cuviosului Dimitrie“.

Moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie au stat multă vreme în satul Basarabov, săvârşind numeroase minuni şi vindecări. Între anii 1769 şi 1774, după cum ne spune Sinaxarul, generalul Petru Salticov a trecut Dunărea şi a pornit război împotriva Rusciucului. Trecând prin satul Basarabov, generalul a luat sfintele moaşte şi intenţiona să le ducă în Rusia. Negustorul bucureştean Hagi Dimitrie l-a rugat să nu înstrăineze sfintele moaşte, ci să le lase în Bucureşti, unde au rămas ca odor de preţ, până astăzi, în Catedrala Patriarhală.  

 

Cele mai citite

Deficitul bugetar a crescut, după primul trimestru

Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...

Cum iluminezi camera în care se află biroul, pentru a fi mai productiv?

Nu ți s-a întâmplat ca atunci când lucrezi la birou să te doară ochii din cauza luminii insuficiente? Dacă lucrezi de acasă, amenajarea spațiului în...
Ultima oră
Pe aceeași temă