9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zilei4,3 milioane de vaccinați: România, în pas alert către atingerea targetului de...

4,3 milioane de vaccinați: România, în pas alert către atingerea targetului de imunizare

“În ceea ce priveşte derularea campaniei de vaccinare, suntem la mai bine de 5 luni de la momentul în care a debutat campania de vaccinare în România, sunt aproape 4,3 milioane de persoane vaccinate cu cel puţin o doză, ceea ce înseamnă circa 840.000 – 850.000 persoane vaccinate în fiecare lună cu cel puţin o doză. Este greu de exprimat dacă este mult, dacă este puţin, însă pot să vă garantez că împreună cu echipa mea am făcut tot ceea ce ţine de noi pentru buna desfăşurare a campaniei de vaccinare. Tot ceea ce a fost şi este prevăzut în strategia de vaccinare, atât în etapa unu, a doua şi a treia, modalitatea de organizare a centrelor de vaccinare, centre fixe, centre de tip drive thru, centre mobile de vaccinare, echipe mobile, vaccinarea în cabinetele de medicină de familie, în unităţile sanitare, toate aceste lucruri astăzi sunt în plină desfăşurare. Mai mult, faptul că la nivel naţional se organizează aceste evenimente de tip maraton de vaccinare cred că au amplificat ideea şi dorinţa de a ne vaccina”, a declarat, sâmbătă, Valeriu Gheorghiţă.

Gheorghiţă a precizat că şi alte ţări au adoptat modelul Maratonului Vaccinării, el dând exemplu Republica Moldova, adăugând că reuşita campaniei de vaccinare se mută la nivel local.

“Reuşita campaniei de vaccinare se mută din zona centrală a coordonării la nivel local, la nivelul fiecărui judeţ unde există o implicare extrem de importantă a autorităţilor locale. Fiecare găseşte o serie de modalităţi, locaţii de a desfăşura activitatea de vaccinare în aşa fel încât fiecare dintre noi să îşi găsească vaccinul în momentul potrivit când doresc să se vaccineze”, a precizat Gheorghiţă.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă