10 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăȘtirile zilei50 de avioane, inclusiv F-18, vor zbura deasupra Arcului de Triumf

50 de avioane, inclusiv F-18, vor zbura deasupra Arcului de Triumf

“Simbolistica paradei militare de anul acest este orientată spre Centenarul Marii Uniri, de la 1 Decembrie 1918. Anul acesta, vor participa la parada militară naţională un număr de peste 4.000 de militari care vor trece pe sub Arcul de Triumf. Pentru prima dată, vor trece o serie de detaşamente care amintesc de tradiţiile poporului român, de luptele duse în Primul Război Mondial pentru reîntregirea României. De asemenea, în acest an, la parada militară, vor participa în jur de 500 de militari străini constituiţi în 21 de detaşamente, din 20 de ţări, cu un număr de peste 200 de mijloace tehnice, atât ale Armatei României, cât şi ale ţărilor partenere”, a declarat generalul-locotenent Adrian Tonea, cel care coordonează pentru al patrulea an consecutiv parada de 1 Decembrie.

Astfel, vor zbura deasupra Arcului de Triumf în jur de 50 de mijloace aeriene, respectiv elicoptere IAR 330, IAR 99 Şoim, F-16, F-18 ale forţelor armate canadiene, C-130 Hercules, C-27J Spartan, dar şi piloţii celei mai îndrăgite formaţii de acrobaţie aeriană din România, “Iacării Acrobaţi”.

MiG-urile vor survola în alte localităţi din ţară, unde se vor desfăşura parade militare locale. “Se coordonează acum pentru a realiza trecerea în cât mai multe localităţi din ţară, atât la Alba Iulia cât şi în reşedinţele de judeţ şi alte localităţi în care se desfăşoară ceremoniale cu trupe”, a completat Adrian Tonea.

Ca elemente de noutate, vor defila pentru prima oară pe sub Arcul de Triumf un detaşament format din transportoarele blindate Pirahna 5, dar şi o instalaţie de rachete Patriot, care va intra în dotarea Armatei României de anul viitor, precum şi o serie de detaşamente în ţinute de epocă, un detaşament de rezervişti voluntari şi asociaţia militarilor veterani şi veterani cu dizabilităţi.

Reprezentanţii Serviciului de Pază şi Protecţie (SPP) nu se vor afla în dispozitivul de paradă, ci în cel de protecţie.

“Ministerul Afacerilor Interne va defila cu peste 600 de lucrători din cadrul inspectoratelor de poliţie, jandarmerie, polişia de frontieră şi pentru situaţii de urgenţă. De asemenea, vor participa şi peste 60 de autospeciale şi 6 elicoptere din cadrul Inspectoratului General pentru Aviaţie, iar ca noutate vor defila elevi ai şcolii de subofiţeri de pompieri din Boldeşti şi, de asemenea, un detaşament din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, care vor fi la acaestă paradă”, a declarat Andrei Codău, subcomisar în cadrul MAI.

“Este ziua României, o zi importantă şi un moment de sărbătoare. 100 de ani de România are o încărcătură istorică foarte mare, este momentul când am devenit marea Românie. Este un moment de împlinire şi un moment de emoţie. Suntem mândri că suntem români şi că suntem militari. Repetiţiile sunt în toi, deşi vremea e rece, dar noi, militarii, suntem pregătiţi să ne desfăşurăm activitatea în toate condiţiile”, a declarat locotenentul Laura Creţu, purtător de cuvânt al Unităţii Militare Boboc.

Cele mai citite

CSM amână soluţionarea cererii de suspendare din funcţie a judecătoarei din dosarul în care este implicat Vlad Pascu

Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a amânat, miercuri, pentru data de 24 aprilie, soluţionarea propunerii Inspecţiei Judiciare de...

Grevă și proteste în Grecia. Navele sunt andocate și trenurile oprite

Mii de greviști, studenți și pensionari greci, au mărșăluit miercuri prin centrul Atenei pentru a protesta față de salariile care, în opinia lor, nu...

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a aprobat referendumul pentru integrarea în UE. Referendumul va permite modificarea Constituției

Curtea Constituțională de la Chișinău a dat aviz pozitiv pentru organizarea referendumului în care cetățenii Republicii Moldova urmează să-și exprime opțiunea cu privire la...
Ultima oră
Pe aceeași temă