18.1 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăȘtirile zilei72 de sancţiuni pentru administratorii de drumuri, de la începutul anului

72 de sancţiuni pentru administratorii de drumuri, de la începutul anului

“Cele mai multe dintre acestea – 59, au fost date pentru neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere a drumului public pe timp de iarnă. De asemenea, au mai fost sancţionate şi neluarea măsurilor de înlăturare a obstacolelor aflate pe partea carosabilă, precum şi nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare a drumului public”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis vineri AGERPRES.

Aceste măsuri au fost luate de poliţiştii rutieri din Capitală, de cei de la Autostrăzi, precum şi de poliţiştii din judeţele Sălaj, Satu-Mare, Argeş, Bihor, Cluj, Maramureş, Alba, Arad, Gorj, Mehedinţi, Mureş, Vaslui, Dâmboviţa, Caraş-Severin, Călăraşi, Giurgiu şi Vrancea.

Cele mai multe amenzi au fost aplicate în Bihor – 15, Dâmboviţa – 10 şi Cluj – 8.

“De asemenea, în cursul zilei de ieri, pentru neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere a drumului public pe timp de iarnă, poliţiştii au aplicat şapte sancţiuni contravenţionale, în valoare de 22.620 de lei (două sancţiuni în judeţul Călăraşi şi câte una în Bucureşti şi în judeţele Buzău, Ialomiţa, Gorj şi Harghita)”, se arată în comunicat.

În conformitate cu prevederile legale, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a V-a de sancţiuni neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere a drumului public pe timp de iarnă, potrivit reglementărilor în vigoare.

“Poliţiştii vor continua acţiunile pentru diminuarea riscului rutier şi vor lua, de fiecare dată, măsuri faţă de cei care nu respectă reglementările legale”, precizează IGPR.

Cele mai citite

Florin Piersic, în pericol. Actorul suferă de septicemie, o infecție generalizată în corp

Potrivit declarațiilor managerului Institutului Inimii din Cluj-Napoca, Florin Crișan, actorul în vârstă de 88 de ani Florin Piersic se confruntă cu o infecție generalizată,...

Condiția lui Iohannis pentru a ceda Ucrainei un sistem Patriot. România oferă sprijin militar Ucrainei doar dacă nu afectează propria apărare

Președintele Iohannis spune că ar fi acceptat, în principiu, cererea președintelui Biden ca România să cedeze Ucrainei unul dintre sistemele sale antiaeriene Patriot, pe...

Ministerul Educaţiei a publicat clasamentul universităţilor din România

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti şi Universitatea Politehnica din Bucureşti ocupă primele trei locuri în Metarankingul Naţional pe anul 2023 al instituţiilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă