23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiA treia rundă de negocieri pentru desemnarea procurorului-şef european, programată astăzi

A treia rundă de negocieri pentru desemnarea procurorului-şef european, programată astăzi

Prima rundă de negocieri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind nominalizarea procurorului-şef al Parchetului European a avut loc în 20 martie, încheindu-se fără a se ajunge la un rezultat.

Şi a doua rundă de negocieri s-a încheiat miercuri fără niciun rezultat, următoarea negociere fiind programată pentru 4 aprilie, declarau pentru G4Media.ro surse apropiate discuţiilor.

Potrivit acestora, negocierile au ajuns la un impas, deoarece niciuna dintre cele două instituţii nu a părut dispusă la compromis: Parlamentul European a susţinut nominalizarea Laurei Codruţa Kovesi, aşa cum au decis comsiile LIBE şi CONT prin vot, în vreme ce Consiliul UE a susţinut numirea francezului Francois Bohnert, cel clasat primul la votul din COREPER (vot dat de ambasadorii statelor membre).

Sursele citate au mai explicat pentru G4Media.ro că reprezentanţii Parlamentului au insistat pe lângă cei ai Consiliului să explice ce procedură au folosit atunci când au decis clasamentul în favoarea lui Bohnert, dar fără să obţină lămuriri suplimentare. S-a discutat apoi şi pe tema prerogativelor celor două instituţii, dar la final nu s-a ajuns la niciun compromis.

Negocierile între PE şi Consiliul UE se impun pentru că Parlamentul European a optat pentru Laura Codruţa Kovesi pentru postul de procuror-şef european, în timp ce votul indicativ din Consiliul UE a fost favorabill candidatului francez, Jean – Francois Bohnert (şeful Parchetului din oraşul Reims), Kovesi fiind pe locul al doilea.

Echipa de negociere a PE cu Consiliul pentru poziţia de procuror şef al Parchetului European este formată din trei persoane: Claude Moraes (S&D, Marea Britanie), preşedintele comisiei LIBE Ingeborg Grassle (PPE, Germania), preşedinta comisiei CONT, Judith Sargentini (Verzi, Olanda).

Cele mai citite

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Duel între Danielle Collins şi Elena Rîbakina în finala turneului WTA de la Miami

Finala WTA 1.000 de la Miami le va pune față în față pe americanca Danielle Collins şi kazaha Elena Rîbakina, ambele jucătoare câștigându-și semifinalele...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă