11.5 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăȘtirile zileiA venit iarna în plină toamnă! Minus 4,2 grade la Joseni, în...

A venit iarna în plină toamnă! Minus 4,2 grade la Joseni, în Harghita!

Cea mai scăzută temperatură din ţară s-a înregistrat joi dimineaţa, la Joseni, unde mercurul termometrelor a arătat minus 4,2 grade Celsius, valori negative fiind consemnate şi în alte localităţi ale judeţului Harghita.

Meteorologul de serviciu de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu, Narcisa Milian, a declarat, pentru Agerpress, că cea mai scăzută temperatură, de minus 4,2 a fost măsurată la Staţia Meteo Joseni, în vreme ce la Miercurea Ciuc termometrele au arătat minus 3,9 grade, iar la Topliţa au fost minus 3,6 grade Celsius.

La Odorheiu Secuiesc, temperaturile au fost mai ridicate, minima consemnată fiind de 1,6 grade Celsius. De asemenea, în tot judeţul a căzut brumă.

Potrivit sursei citate, temperaturile sunt mai scăzute decât media perioadei, dar nu s-a înregistrat un record al acestei zilei, fiind ani în care temperaturile în Harghita au scăzut şi mai mult.

Narcisa Milian a precizat că această scădere a temperaturilor este cauzată de o pătrundere de aer mult mai rece dinspre Nord, pe un fond de cer senin.

“E o pătrundere de aer mult mai rece dinspre nord, pe un fond de cer degajat şi atunci, fiind depresiune, aerul rece ‘cade’ acolo, rămâne şi se face foarte rece. Deci nu e ceva neobişnuit că a scăzut aşa de mult temperatura. (…) În perioada următoare, temperaturile rămân negative, dar pe măsură ce trec zilele, se încălzeşte uşor-uşor”, a arătat Narcisa Milian.

Locuitorii din Harghita sunt obişnuiţi cu astfel de valori de temperatură, în multe apartamente pornind centralele proprii pentru furnizarea încălzirii.

De asemenea, Societatea de Gospodărire Comunală din Miercurea Ciuc a început verificarea sistemului de încălzire şi este pregătită să furnizeze agent termic imediat ce asociaţiile de proprietari sau instituţiile publice vor cere acest lucru.

Cele mai citite

În atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene rușii au cheltuit sute de milioane de dolari

În atacurile asupra infrastructurii energetice din Ucraina ruşii au schimbat tactica, explică analiştii militari, potrivit tvrinfo.ro. Trimit asupra unei ţinte sute de rachete şi drone...

Ministrul belgian al Sănătății solicită UE să ia mai multe măsuri împotriva fumatului

UE are nevoie de mai multe inițiative pentru a combate consumul de tutun și pentru a crea un mediu sănătos axat pe prevenire, a...

Tinerii nu mai aleg armata. Perioada de înscriere a fost prelungită anul acesta cu două săptămâni în colegiile militare

Colegiile militare din țară duc lipsă de "viitor". Mai exact, se pare că majoritatea tinerilor nu-și mai doresc să îmbrace uniforma militară. În ultimii...
Ultima oră
Pe aceeași temă