19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăȘtirile zileiAccident cu 8 răniţi la intrarea în Turnu - Măgurele

Accident cu 8 răniţi la intrarea în Turnu – Măgurele

Conform ISU, la ora  05.50, pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 s-a anunţat producerea unui accident rutier în care a fost implicat un microbuz de transport persoane, cu posibile victime multiple, la intrare în municipiul Turnu Măgurele. 
  
La faţa locului au fost trimise rapid 3 ambulanţe SMURD, o ambuantă de transport victime multiple, o autosppecială de descarcerare şi o autospecială de stingere, iar SAJ a acţionat cu 5 echipaje medicale. 
  
La sosirea forţelor de intervenţie au fost găsite 8 victime, 5 bărbaţi şi 3 femei, conştiente şi cooperante, neincarcerate. După acordarea primului ajutor, acestea au fost transportate la Spitalul Municipal Turnu Măgurele pentru investigaţii amănunţite. 

Cele mai citite

Liderul ATP a rămas fără antrenor. Djokovic l-a concediat pe Goran Ivanisevic

După începutul dezamăgitor de sezon, în care nu a reușit să cucerească niciun titlu, tenismenul sârb Novak Djokovic a luat o decizie radicală și...

Modificări ale liniilor STB 90 și 201

Începând de sâmbătă, 30.03.2024, traseele liniilor urbane 90 și 201 se comasează, urmând ca noul traseu organizat între terminalele „Arena Națională” și „Semănătoarea” să...

Tarifele polițelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie 2024

Executivul a aprobat actul normativ promovat de Ministerul Finanțelor și elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin care prelungește cu trei luni perioada de...
Ultima oră
Pe aceeași temă