15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAccident grav pe DN 7. Planul roșu, activat

Accident grav pe DN 7. Planul roșu, activat

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, un şofer în vârstă de 39 de ani din judeţul Argeş, în timp ce conducea spre Râmnicu Vâlcea, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu două autoturisme care circulau regulamentar spre Sibiu. Primul autoturism a fost lovit lateral, iar al doilea frontal, fiind proiectat în afara părţii carosabile.

Conform aceleiaşi surse, primele informaţii indică faptul că trei persoane au fost rănite în accident. În urma evenimentului rutier, şoseaua a fost complet blocată, traficul fiind deviat pe străzile laterale.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu a anunţat că la faţa locului au intervenit două autospeciale cu unelte pentru descarcerare, o ambulanţă pentru terapie intensivă mobilă, o ambulanţă pentru transport victime multiple şi un echipaj SMURD.

Cele mai citite

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

Nicu Ștefănuță: „În sfârșit, directiva privind violența împotriva femeilor a fost adoptată”

În ultima sesiune plenară din legislatura actuală, Parlamentului European a votat primul act legislativ al UE privind violența împotriva femeilor și violența domestică, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă