25.3 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAccident rutier foarte GRAV în Suceava: Cinci persoane au murit

Accident rutier foarte GRAV în Suceava: Cinci persoane au murit

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, cinci persoane au murit încarcerate, după ce maşina în care se aflau a intrat sub un TIR înmatriculat în Turcia, informează Mediafax.

“Un autoturism a intrat sub un autotren în comuna Vadu Moldovei. La faţa locului au fost găsite cinci victime, încarcerate şi din neferericire, toate sunt decedate. La faţa locului au intervenit modulul SMURD de la Detaşamentului de Pompieri Fălticeni, cu autospecială pentru descarcerare şi ambulanţa SMURD, şi două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Alin Găleată.

În acest caz, Inspectoratul de Poliţie Suceava a declanşat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul şi cine este vinovat de producerea acestuia.

Cele mai citite

Guvernanții lasă suedezii să taie nestingheriți pădurile valoroase ale României. 50 de acțiuni ale IKEA, bănuite de ilegalitate. FOTO

Un nou raport realizat de Agent Green și Bruno Manser Fonds (BMF) în pădurile României. Cel mai mare proprietar privat de pădure din țara...

Aici găsești sisteme parazăpezi pentru acoperiș care împiedică alunecarea zăpezii

Atunci când sezonul rece își face apariția, crește interesul pentru achiziționarea accesoriilor pentru acoperiș, precum parazăpezile. Este și firesc, având în vedere că este...

Aproape jumătate din angajați sunt nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de actualul loc de muncă

Aproape 41% dintre angajaţi sunt nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de actualul loc de muncă, salariul, relaţia cu managerul şi lipsa recunoaşterii profesionale fiind principalele...
Ultima oră
Pe aceeași temă