12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAcordul post-Brexit

Acordul post-Brexit

 Regatul Unit este pregătit să părăsească negocierile privind un acord comercial post-Brexit dacă Uniunea Europeană nu își va schimba semnificativ abordarea, anunță premierul britanic Boris Johnson

Într-un mesaj video adresat liderilor ce participă la summitul Consiliului European de la Bruxelles, Johnson a declarat că Regatul Unit este dispus să accepte o ieșire din blocul comunitar fără niciun acord comercial până la sfârșitul anului dacă UE nu îi va oferi Marii Britanii o înțelegere pe modelul celei avute cu Canada.

„Bineînțeles, suntem dispuși să discutăm aspectele practice cu prietenii noștri acolo unde progrese semnificative au fost deja făcute, în probleme precum asistența socială, sectorul aviatic, cooperarea nucleară și așa mai departe”, a anunțat Johnson.

„Dar, oricare ar fi motivul, este clar din acest summit că, după 45 de ani de apartenență (a Regatului Unit la UE), nu există disponibilitate, dacă nu va avea loc o schimbare fundamentală a abordării, de a oferi acestei țări aceleași condiții ca și Canadei”.

Cancelarul german Angela Merkel i-a cerut joi lui Johnson să rămână la masa negocierilor, afirmând că ambele părți trebuie să găsească un teren comun. Downing Street a dat de înțeles însă că Regatul Unit se va retrage din negocieri dacă un acord nu va fi convenit până în acest weekend.

UE a propus joi extinderea discuțiilor cu încă două sau trei săptămâni, președintele Consiliului European, Charles Michel, afirmând că este la latitudinea Regatului Unit să „facă mutările necesare” pentru a ajunge la o înțelegere.

„În ceea ce privește Brexit, suntem uniți și hotărâți să ajungem la un acord. Dar nu cu orice preț”, a declarat Michel, adăugând că „negociatorul nostru șef, Michel Barnier, beneficiază de încrederea și susținerea noastră deplină pentru a continua negocierile”.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă