10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAcţiunile Renault, în creştere

Acţiunile Renault, în creştere

Statul francez are o participaţie de 15% în Renault, care, la rândul său, deţine o participaţie de 43,4% în Nissan.

Titlurile Renault au înregistrat miercuri la bursă o creştere de până la 1,4%, un avans atribuit de traderi informaţiilor publicate de revista Challenges cu privire la o diminuare progresivă a participaţiei statului.

“Pentru a asigura viitorul alianţei cu Nissan, statul este gata să îşi reducă participaţia de 15% la Renault şi chiar să iasă, pe termen mediu, din capitalul constructorului auto. În mod discret, statul francez a dat semnale în acest sens”, susţine articolul din revista Challenges, care citează surse din interiorul Renault.

Precizând că palatul Bercy a dezminţit aceste informaţii, revista menţionată adaugă că obiectivul autorităţilor francez este să depăşească lipsa de încredere manifestată de partea japoneză faţă de prezenţa statului francez în capitalul Renault.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, conform căruia Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez.

În prezent, alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun, etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.

Cele mai citite

Taylor Swift, atac la adresa lui Kim Kardashian? “thanK you aIMee”

Swift, în vârstă de 34 de ani, și-a surprins fanii în primele ore ale zilei de 19 aprilie, după ce a lansat un album...

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...

Un fost jucător al Realului ar putea deveni antrenorul celor de la Bayern Munchen

Potrivit unui raport vineri al DPA, există mari șanse ca Zinedine Zidane să semneze cu Bayern Munchen pentru a prelua conducerea echipei începând din...
Ultima oră
Pe aceeași temă