Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Actriţa Ilinca Tomoroveanu va fi înmormântată sâmbătă, la Cimitirul Bellu

Actriţa Ilinca Tomoroveanu va fi înmormântată sâmbătă, la Cimitirul Bellu

Actriţa Ilinca Tomoroveanu va fi înmormântată, sâmbătă, de la ora 13.30, la Cimitirul Bellu, a anunţat Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" Bucureşti.

Rl online 0 comentarii

Cei care doresc să-şi ia un ultim rămas bun sunt aşteptaţi vineri, începând cu ora 16.30 la Biserica ”Izvorul Tămăduirii” (Biserica Mavrogheni, Str. Monetăriei nr.4, în zona Muzeului Ţăranului Român).

Sâmbătă, între orele 10.00 - 13.00, sicriul va fi depus în Foaierul Sălii Studio a Teatrului Naţional. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, la ora 13.30, la Cimitirul Bellu.

Ilinca Tomoroveanu a jucat pe scena Naţionalului bucureştean încă de la debut, din 1964  şi până la sfârşitul carierei, în piese din marele repertoriu universal şi naţional, abordând o mare varietate de personaje, de la Oana din „Apus de soare”, Crina din „Patima roşie” de Mihail Sorbu, Anca în „Vlaicu Vodă" de Alexandru Davila, Celesta Finley în „Dulcea pasăre a tinereţii" de Tennessee Williams la Clitemnestra în „Trilogia antică", Ana Dmitrievna Karenina în „Cadavrul viu", de Lev N. Tolstoi şi Irena Romescu din „Jocul ielelor", şi toate acestea şi multe altele numai pe scenele TNB, unde ultimul rol nou a fost Bătrâna din piesa lui Tuncer Cücenoğlu „Avalanşa”, în regia lui Radu Afrim.

De-a lungul carierei a lucrat sub îndrumarea unor regizori renumiţi ca Sică Alexandrescu, Marietta Sadova, Alexandru Finţi, Horea Popescu, Mihai Berechet, Ion Cojar, Sanda Manu, Andrei Şerban.

A fost răsplătită cu distincţii importante cum ar fi cea acordată de statul francez - Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, 2012 şi cea acordată de Preşedinţia României în 2004, Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor.

A fost directorul artistic al Teatrului Naţional din Bucureşti începând din 2005 şi până la finalul vieţii. A făcut parte din Senatul UNITER şi, ca nepoată a poetului Octavian Goga, a cinstit memoria prestigiosului scriitor cu ajutorul  Fundaţiei Culturale „Zilele Octavian Goga" a cărei Preşedintă de onoare a fost începând din 1999.

"Ilinca Tomoroveanu a plecat dintre noi după o lungă şi grea suferinţă purtată cu discreţie. Zâmbetul ei cald, chipul cu adevărat de icoană, frumuseţea cu care a fost dăruită de Dumnezeu ne vor însoţi mereu, ca un îndemn pentru noi toţi, şi pentru fiecare în parte, pentru a trăi într-o lume mai demnă şi mai lipsită de tulburare. Dumnezeu să o odihnească în pace!", au transmis colegii artistei de la TNB. 

Comentarii

loading...