10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAdministratorul unei firme, reţinut după ce a delapidat din conturile societăţii

Administratorul unei firme, reţinut după ce a delapidat din conturile societăţii

Potrivit unui comunicat transmis de Agerpres, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au luat măsura reţinerii faţă de un bărbat de 34 de ani, din municipiul Sebeş, administrator al unei societăţi comerciale specializată în transportul de mărfuri, care este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare.

În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că, în perioada 1 ianuarie 2017 – 12 martie 2018, ar fi retras, din contul bancar al societăţii, suma de 926.549 de lei, pe care ar fi folosit-o în interes personal.

În vederea obţinerii de probe, poliţiştii au percheziţionat locuinţa bărbatului, de unde au ridicat înscrisuri ce vor fi folosite la probarea activităţii sale infracţionale.

Cele mai citite

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...

Ministrul Finanţelor, despre e-Transport: “E creat pentru lupta împotriva fraudei în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri”

Sistemul național e-Transport reprezintă o inițiativă de vârf în arsenalul de instrumente al luptei împotriva fraudelor și evaziunii fiscale în sectorul transporturilor rutiere de...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...
Ultima oră
Pe aceeași temă