8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAdolescentă din Caracal, amendată cu 500 de lei, după o alertă falsă...

Adolescentă din Caracal, amendată cu 500 de lei, după o alertă falsă că ar fi sechestrată

Fata a alertat autorităţile duminică, susţinând că ar fi sechestrată în Caracal, iar 20 de poliţişti, susţinuţi de jandarmi, au căutat-o aproximativ 12 ore.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Alexandra Dicu, duminică, în jurul orei 13,00, poliţiştii au fost sesizaţi printr-un apel la 112, de către o persoană care nu a vrut să îşi furnizeze datele de identificare, despre faptul că ar fi fost sechestrată într-o locuinţă din municipiul Caracal.

“Ca urmare a acestui fapt, la nivelul Poliţiei municipiul Caracal s-a constituit un dispozitiv format din aproximativ 20 de poliţişti, sprijiniţi de forţe ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt, care au efectuat activităţi de căutare a celei în cauză. Operaţiunea a durat aproximativ 12 ore, în condiţiile în care în urma apelului nu au fost furnizate informaţii care ar fi putut fi exploatate, la final constatându-se ca aspectele sesizate nu s-au confirmat”, a spus Alexandra Dicu.

Adolescenta a fost audiată de poliţişti luni dimineaţa.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă