11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiUPDATE Adolescentul din Vaslui care şi-a înjunghiat trei colegi în stradă, a...

UPDATE Adolescentul din Vaslui care şi-a înjunghiat trei colegi în stradă, a fost reţinut

Adolescentul, elev la un liceu din municipiul Vaslui, care fusese reţinut după ce în seara de miercuri a înjunghiat, în plină stradă, trei elevi, a fost arestat preventiv, joi, fiind acuzat de tentativă la omor calificat.

Adolescentul a declarat în faţa magistraţilor de la Tribunalul Vaslui că regretă cele întâmplate, povestind că avea un cuţit asupra lui deoarece se simţea ameninţat de unul dintre adolescenţii pe care l-a agresat, cu care avusese conflicte anterioare.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, agresorul a avut un conflict cu unul dintre elevi, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, iar situaţia a degenerat, adolescentul aplicând băiatului şi altor doi adolescenţi care îl însoţeau pe acesta, mai multe lovituri de cuţit în zona superioară a corpului (gât, braţe, torace). El a fugit iniţial de la locul faptei, spunând că s-a temut să nu fie prins de cei pe care îi agresase, după care, realizând amploarea faptei, s-a predat, fiind identificat de poliţişti şi condus la audieri.

Cazul a stârnit reacţii în lanţ din partea autorităţilor, care au anunţat că vor lua măsuri pentru ca astfel de evenimente să nu se mai repete.

Prefectul judeţului Vaslui, Eduard Popica, a declarat, joi, pentru AGERPRES, cu referire la cazul celor trei elevi înjunghiaţi în plină stradă, că este vorba despre un incident izolat. El a dat asigurări că în toate şcolile sunt organizate frecvent acţiuni de prevenire a actelor de violenţă, dar şi că paza în unităţile de învăţământ din municipiul reşedinţă este asigurată în mod corespunzător.

“Avem de-a face cu o situaţie foarte gravă, dar care reprezintă un incident izolat. În acest caz, vorbim despre o faptă care s-a produs în afara unităţii şcolare, pe o stradă din municipiul Vaslui. În şcolile din mediul urban există sisteme de supraveghere video şi este asigurată pază cu patrule de jandarmi sau poliţişti locali, pentru evitarea situaţiilor nedorite. Având în vedere cele întâmplate, am convocat o întâlnire de urgenţă cu reprezentanţi ai primăriei, ai Inspectoratului Şcolar, ai Poliţiei şi Jandarmeriei, pentru a stabili o serie de măsuri în vederea creşterii gradului de siguranţă pe drumurile publice”, a precizat Eduard Popica.

—-

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, agresorul a avut un conflict cu victimele, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, şi le-a aplicat acestora mai multe lovituri de cuţit în zona superioară a corpului (gât, braţe, torace). El a fugit iniţial de la locul faptei, după care s-a predat, fiind identificat de poliţişti şi condus la audieri.

“În urma audierilor, s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor calificat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJ Vaslui, Silvia Manta.

Trei minori au fost înjunghiaţi, miercuri seara, pe o stradă din municipiul Vaslui, poliţiştii efectuând cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs evenimentul.

Potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, este vorba despre trei elevi de la un liceu vasluian, unul de 15 ani şi doi în vârstă de 16 ani, care au fost atacaţi cu un cuţit de un al patrulea elev.

“Elevii au suferit mai multe plăgi înjunghiate, doi fiind transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vaslui cu două echipaje de prim-ajutor din cadrul SMURD şi unul cu o autospecială a Serviciului de Ambulanţă”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.

Cele mai citite

Renunțarea la candidatul unic PSD-PNL poate declanșa criza politică. Luptele electorale din interiorul Coaliției pot afecta Guvernul

Președintele Klaus Iohannis, aflat acum în Coreea de Sud, pare să fie îngrijorat de modul cum va evolua relația PSD - PNL după ce...

Aerisirea în baie și reguli generale pentru a funcționa optim

Umiditatea excesivă din baie poate dăuna atmosferei generale, dar și nivelului de confort resimțit. Așadar, aerisirea corespunzătoare este obligatorie - atât pentru a asigura...

Revolut: Sistemele antifraudă ale băncii digitale au prevenit pierderi evaluate la 475 milioane de lire sterline

Revolut, fintech-ul global cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane de clienți în România, prezintă primul...
Ultima oră
Pe aceeași temă