12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAglomeraţie pe Valea Prahovei, odată cu începerea minivacanţei

Aglomeraţie pe Valea Prahovei, odată cu începerea minivacanţei

”În judeţul Prahova, pe DN 1 Ploieşti – Braşov, pe sensul de urcare către staţiunile montane, valorile de trafic sunt în creştere. Astfel, s-au format coloane de autoturisme pe Centura de Vest a oraşului Ploieşti şi, de asemenea, se circulă în condiţii de aglomeraţie de la kilometrul 102 (localitatea Nistoreşti) până la kilometrul 107 (localitatea Comarnic), dar şi pe tronsonul kilometric 129 (staţiunea Azuga) – 130 (intrare în staţiunea Buşteni)”, anunţă IGPR.

Poliţiştii acţionează pentru fluidizarea traficului.

Şoferii sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile poliţiştilor, să adapteze viteza condiţiilor de trafic şi de drum, să nu se angajeze în depăşirea coloanelor de autovehicule, să manifeste respect pentru ceilalţi participanţi la trafic, asigurându-se corespunzător înaintea efectuării oricărei manevre de schimbare a direcţiei, semnalizând totodată această intenţie.

De asemenea, poliţiştii recomandă folosirea rutelor alternative, conform News.ro.

Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă