10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAglomerație și blocaje în trafic pe mai multe șosele din România

Aglomerație și blocaje în trafic pe mai multe șosele din România

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, sâmbătă dimineața, la ora 7.00, pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe sensul către litoral valorile de trafic sunt intense, fără probleme majore de fluență.

Polițiștii amintesc că prin staţia de taxare de la Fetești se poate trece liber, în ambele sensuri, cu obligativitatea ca taxa de pod să se plătească înainte sau ulterior trecerii, până a doua zi, la ora 24, la oricare dintre staţiile autorizate de distribuire a carburanţilor sau prin SMS.

Un accident a blocat DN1A

Traficul este blocat sâmbătă dimineața pe DN 1A, în județul Prahova, din cauza unui accident în care au fost implicate trei mașini.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, accidentul a avut loc pe DN1A Ploieşti – Braşov, în localitatea Cheia.

În accident au fost implicate două TIR-uri și un autoturism.

Trei persoane au fost rănite și sunt evaluate din punct de vedere medical la fața locului.

Și punctele de trecere a frontierei s-au aglomerat

Prin punctele de frontieră din întreaga țară au trecut vineri 168.700 de persoane, cetățeni români și străini, cu peste 42.800 de mijloace auto.

Potrivit unui comunicat al Poliției de frontieră, pe sensul de intrare au fost aproximativ 83.900 de persoane cu 20.400 de mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 84.800 de persoane cu 22.400 de mijloace de transport.

Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 43.700 de persoane şi 18.400 de mijloace de transport.

Poliția de frontieră anunță că în această perioadă se lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.

Șoferii sunt sfătuiți să folosească toate punctele deschise traficului internaţional, astfel încât să se evite apariţia suprasolicitării unora dintre acestea.

 

 

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă