16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAluviunile îngreunează traficul pe 7 drumuri naționale

Aluviunile îngreunează traficul pe 7 drumuri naționale

Circulaţia rutieră este în continuare oprită sau îngreunată pe diferite tronsoane de pe şapte drumuri naţionale din ţară, din cauza aluviunilor de pe carosabil sau a surpării terasamentului, a informat miercuri dimineaţă Centrul Infotrafic din cadrul Poliţiei Române.

Conform sursei menţionate, traficul rutier este oprit pe porţiuni de pe trei drumuri naţionale: judeţul Covasna – DN11B, în zona localităţii Cătruşa (terasament surpat pe o distanţă de aproximativ 50 metri); judeţul Suceava – DN2H, în localitatea Milişăuţi (afectată structura podului de peste râul Suceava); judeţul Vrancea – DN2L, în localitatea Soveja (drum de piatră, parţial surpat).

Pe patru drumuri naţionale circulaţia este îngreunată: judeţul Cluj – DN1 (E81) Aiud – Turda, la km 434+600 de metri, în zona localităţii Stejeriş (tronson afectat pe o distanţă de aproximativ 200 de metri); judeţul Arad – DN7, între localităţile Conop şi Bârzava (tronson afectat pe o distanţă de 2 kilometri); judeţul Bacău – DN12B, în zona localităţii Slănic-Moldova (surpat terasament pe o distanţă de 100 metri); judeţul Neamţ – DN15B, în localitatea Petru Vodă (surpare terasament pe o distanţă de 30 metri).

Traficul feroviar pe secţia de cale ferată 403 Braşov – Întorsura Buzăului, pe care circulă numai trenuri private, este oprit pe raza localităţii Budila, din judeţul Braşov, după ce podul feroviar din localitate a fost dărâmat de viituri.

Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...

Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 (Eurostat)

Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea care a început după războiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă