Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Amenzi pentru doi deputați PSD prinși în interior fără mască

Amenzi pentru doi deputați PSD prinși în interior fără mască

Adrian Solomon și Ioan Irinel Stativă, deputați PSD de Vaslui, au refuzat să poate mască într-un fast-food și i-au înjurat pe polițiștii care i-au amendat.

Petronel Tudor 0 comentarii

Doi parlamentari social-democrați s-au ales cu amenzi în această dimineață după ce au fost găsiți fără a purta mască de protecție a nasului și a gurii într-un fast-food din centrul Capitalei. Cei doi au făcut scandal atunci când polițiștii le-au aplicat sancțiuni contravenționale.

„În această dimineață, o patrulă a Serviciului de Poliție pentru Centrul Vechi din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, a fost solicitată de agenții de pază ai unui restaurant de tip fast-food din sectorul 3, să intervină întrucât în interiorul localului se afla un bărbat care refuza să poarte mască de protecție, având un comportament recalcitrant. În urma discuțiilor purtate, acesta le-a adresat expresii jignitoare, având o atitudine sfidătoare la adresa acestora. ”, au transmis polițiștii, citați de Digi24.

În apărarea bărbatului recalcitrant a sărit un alt bărbat care se afla în interiorul localului și care, de asemenea, nu purta mască de protecție, obligatorie într-un spațiu închis de tip fast-food.

„Alături de persoana în cauză se mai afla un bărbat care, la rândul sau a manifestat un comportament similar. Cei doi bărbați au fost sancționați contravențional cu două amenzi în valoare totală de 2600 de lei pentru provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri publice și pentru proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare în public”, precizează oamenii legii.

Chiar dacă polițiștii nu le-au dat numele celor două persoane amendate și pe numele cărora s-a deschis dosar penal, Digi24 a anunțat că este vorba de doi deputați PSD de Vaslui, Adrian Solomon și Ioan Irinel Stativă, unul dintre ei a fost amendat cu 1.600 de lei, iar celălalt cu 1.000 de lei.

Comentarii

loading...