27.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAmericanii au trimis în România sute de militari şi avioane F-16, pentru...

Americanii au trimis în România sute de militari şi avioane F-16, pentru descurajarea Rusiei

Peste 250 de militari şi 12 avioane multirol F-16C, de la Baza aeriană Fort Worth (Texas), au ajuns în România, la Baza 71 de la Câmpia Turzii, pentru a consolida apărarea aeriană şi a descuraja o posibilă agresiune rusă, informează publicaţia Stars and Stripes, citează Mediafax.

“Avem vecinul «prietenos» de la est, care uneori exercită presiuni mari, nu doar asupra ţării noastre, ci şi asupra întregului Flanc estic al NATO. Prezenţa Forţelor Aeriene americane în România garantează că orice posibilă agresiune va fi contracarată imediat, astfel că se vor gândi de două ori înainte de a veni aici. Sigur că avem şi avioanele noastre, dar a avea 12 avioane de vânătoare în baza noastră ne ajută mult”, afirmă maiorul român Cosmin Tănase, citat de Stars and Stripes.

 Trupele americane şi avioanele vor rămâne trei luni în România, în cadrul Operaţiunii “Determinare Atlantică”, misiunea SUA care are scopul oferirii de asigurări aliaţilor din Europa prin poziţionarea de capabilităţi militare în zona estică a NATO ca reacţie la atitudinea incisivă a Rusiei.

 “Cred că prezenţa noastră în regiune şi determinarea noastră de a colabora cu aliaţi precum România va descuraja orice agresiune”, a afirmat locotenent-colonelul american Josh Padgett, comandantul escadronului. “Securitatea Europei are o importanţă foarte mare pentru securitatea Statelor Unite, iar misiunile de acest fel contribuie la consolidarea poziţiei Europei şi a alianţei NATO”, a precizat oficialul militar american.

Cele mai citite

Armata israeliană: victimele atacului de la consulatul iranian din Damasc erau teroriști angajați împotriva Israelului

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a afirmat luni că victimele atacului care a vizat consulatul iranian la Damasc pe 1 aprilie erau "terorişti"...

Inspecția Judiciară a cerut suspendarea judecătoarei care se ocupă de cazul lui Vlad Pascu

Inspecția Judiciară a trimis o propunere pentru suspendarea judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu de la Judecătoria Mangalia până la încheierea procedurilor disciplinare, în data de...

Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur la Stuttgart

Sorana Cîrstea părăsește turneul WTA 500 de la Stuttgart din prima rundă, după ce a fost învinsă, astăzi, în două seturi, de chinezoaica Qinwen...
Ultima oră
Pe aceeași temă