12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiANA: Servicii de consiliere pentru adolescenţii consumatori de droguri

ANA: Servicii de consiliere pentru adolescenţii consumatori de droguri

“Începând cu luna ianuarie a acestui an, la nivelul municipiului Bucureşti, Agenţia Naţională Antidrog va asigura funcţionarea Programului de consiliere pentru adolescenţi şi părinţi, care are ca misiune sprijinirea şi asistarea părinţilor/aparţinătorilor legali pentru a face faţă dificultăţilor psihosociale care afectează relaţiile familiale, pentru dezvoltarea competenţelor parentale şi, totodată, sprijinirea adolescenţilor atunci când apar probleme de consum. Programul se adresează adolescenţilor identificaţi drept consumatori activi sau care au predispoziţie faţă de consum şi presupune activităţi de informare şi prevenire a consumului de droguri, consiliere socială, consiliere psihologică individuală şi de grup şi grupuri de dezvoltare cu aparţinătorii adolescenţilor, în vederea îmbunătăţirii comunicării şi relaţionării socio-afective”, se arată într-un comunicat al ANA transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, serviciile de consiliere vor fi asigurate de o echipă multidisciplinară de specialişti cu expertiză în domeniul adicţiilor, formată din psihologi şi asistenţi sociali.

Spaţiul unde se va derula programul – o zi/săptămână, în funcţie de programările realizate pe baza solicitărilor directe sau telefonice, – este în strada Walter Mărăcineanu, sector 1. Telefonul disponibil pentru programări este 021.323.30.30 int. 21729.

ANA precizează că acest program de consiliere a apărut ca urmare a numeroaselor solicitări de asigurare a serviciilor specializate pentru copiii consumatori de droguri, care să urmărească integrarea socială a acestora.

“Stimularea factorilor de protecţie şi reducerea factorilor de risc constituie obiectivul preventiv pe care orice tânăr care îşi doreşte o viaţă sănătoasă ar trebuie să îl urmărească, împreună cu părinţii, profesorii şi în general adulţii care constituie un model pentru tineri. În acest context, Agenţia Naţională Antidrog va dezvolta intervenţii de prevenire în familie a consumului de droguri, intervenţii ce vizează întărirea legăturilor intrafamiliale, a comunicării părinţi-copii, precum şi întărirea abilităţilor educative ale părinţilor, dezvoltarea abilităţilor de interacţiune, stabilirea unui mediu apreciativ, dezvoltarea respectului faţă de ceilalţi şi faţă de propria persoană, încurajarea generozităţii, crearea unor deprinderi de viaţă sănătoase”, menţionează reprezentanţii ANA.

Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...
Ultima oră
Pe aceeași temă