20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAnca Jurma devine oficial procuror-șef interimar DNA la ora 11:00

Anca Jurma devine oficial procuror-șef interimar DNA la ora 11:00

Ceremonia de predare-primire a mandatului noului procuror-şef interimar al DNA va avea loc la ora 11.00, la sediul DNA, prilej cu care vor avea loc şi declaraţii de presă, potrivit procurorului general Augustin Lazăr, citat de Mediafax.

Anca Jurma va deveni astfel procuror-șef interimar al DNA, în timp ce Laura Codruța Kovesi, revocată luni de președintele Klaus Iohannis, va fi transferată la Serviciul de îndrumare şi control din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie începând cu data de 11 iulie 2018.

Laura Codruţa Kovesi va avea atribuţii privind implementarea la nivelul Ministerului Public a Strategiei Naţionale Anticorupţie pentru perioada 2016 – 2020, „aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 583 din 2016, respectiv actualizarea strategiilor de combatere a corupţiei, precum şi elaborarea de strategii sectoriale la nivelul unităţilor de parchet, în conformitate cu obiectivele strategice şi domeniile prioritare ale instituţiei, astfel cum sunt acestea exprimate în Stategia Ministerului Public pentru perioada 2016 – 2020”, mai arată Parchetul General.

 

 

Cele mai citite

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...

Rețea pakistaneză de trafic de migranți, destructurată în România

O investigație transfrontalieră condusă de Poliția Română (Poliția Română), sprijinită de Europol și la care au participat poliția austriacă (Landeskriminalamt Salzburg) și Forțele carabinierilor...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă