13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAnchetă în Maramureș, după ce Mocănița a deraiat, iar 12 turiști au...

Anchetă în Maramureș, după ce Mocănița a deraiat, iar 12 turiști au fost răniți

Accidentul produs, sâmbătă, pe linia feroviară cu ecartament îngust de pe defileul Văii Vaserului este unul “foarte grav”, a declarat directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Maramureş, Dragoş Năcuţă, citat de Agerpres.

“Accidentul e foarte grav şi a pus în pericol viaţa turiştilor aflaţi în cele 11 vagoane (…). Noi ne-am autosesizat în urma articolelor apărute în presă, în cursul acestei zile, iar luni, o echipă de inspectori se va deplasa la Vişeu de Sus, împreună cu alţi reprezentaţi ai autorităţilor cu atribuţii de control-verificare. Accidentul feroviar produs încă n-a fost raportat de firma care administrează linia feroviară. În teren urmează să verificăm dacă au fost respectate normele de protecţie a muncii specifice acestui domeniu”, a precizat Dragoş Năcuţă.

Una dintre ipotezele anchetatorilor este că locomotiva n-ar fi respectat limita de viteză de 15-20 de kilometri pe oră, care este impusă de faptul că temperaturile neobișnuit de ridicate ar putea deforma șinele trenului.

În acest caz se implică și Poliţia, care a deschis un dosar penal pentru vătămare din culpă.

Linia ferată cu ecartament îngust din județul Maramureș are o lungime de peste 20 de kilometri.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Presa din Israel, despre presupusul atac asupra Iranului

Presupusul atac asupra Iranului ar trebui interpretat ca un avertisment adresat Teheranului cu privire la capacităţile ofensive ale Israelului şi ca un semn că Israelul...

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...
Ultima oră
Pe aceeași temă