9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAnchetă într-un Penitenciar, după ce un supraveghetor a rănit un deținut

Anchetă într-un Penitenciar, după ce un supraveghetor a rănit un deținut

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Arad, Eduard Magold, a declarat, miercuri, pentru News.ro, că agresiunea a avut loc în momentul în care un agent supraveghetor a deschis o celulă pentru ridicarea gunoiului menajer.

”În acel moment, unul dintre deţinuţi i-a cerut supraveghetorului să-i permită să iasă pe hol pentru a-şi procura ţigări de la alţi deţinuţi, dar nu i-a fost permis acest lucru. Deţinutul a devenit agresiv, l-a lovit pe supraveghetor şi a scos din buzunar un ciob pe sticlă, reuşind să-l rănească pe agent în zona braţelor şi pe faţă”, a declarat Magold.

Supraveghetorul a primit sprijin de la un alt deţinut, împreună blocând ieşirea agresorului din cameră.

Ulterior, echipa operativă specială a penitenciarului a intervenit şi l-a imobilizat pe deţinut, care continua să fie agresiv.

Supraveghetorul a primit îngrijiri medicale în penitenciar, rănile sale nefiind grave.

Deţinutul agresor are 21 de ani şi a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare pentru tentativă de omor.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au început o anchetă în acest caz.

Cele mai citite
00:01:26

Trump se confruntă cu o audiere pentru sfidarea curții din cauza comentariilor despre martori

Donald Trump se confruntă marți cu o audiere pentru sfidarea curții în cadrul procesului său penal istoric, procurorii din New York insistând că fostul...

Incident tragic la un Zoo din Kansas: o femelă de struț a murit după ce a înghițit cheile furate de la un angajat

Karen, o femelă de struț de 5 ani de la Grădina Zoologică Topeka din Kansas, a murit după ce a scăpat din țarcul ei,...

Avantajele unui pat boxspring

Patul este, fără îndoială, una dintre cele mai importante piese de mobilier. În primul rând, asigură confortul locatarilor și contribuie la îmbunătățirea designului dormitorului....
Ultima oră
Pe aceeași temă