15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAnchetă la o creşă, după ce două îngrijitoare sunt acuzate că au...

Anchetă la o creşă, după ce două îngrijitoare sunt acuzate că au agresat fizic şi verbal

Faptele au fost descoperite după ce un părinte i-a pus copilului un dispozitiv de înregistrat, una dintre îngrijitoare putând fi auzită când îi spune unui copil să se spele pe faţă cu apa din toaletă.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Constanţa, două îngrijitoare de la o creşă din Năvodari sunt acuzate că, în 24 aprilie, au agresat fizic şi verbal doi copii.

Luni seara, mamele celor doi copii de la creşa respectivă au depus plângere la poliţie, iar oamenii legii au început cercetările pentru comiterea infracţiunii de purtare abuzivă.

Cei doi copii care ar fi fost abuzaţi fizic şi verbal de către îngrijitoare sunt în vârstă de doi ani şi jumătate.

Părinţii au aflat despre aceste fapte după ce unul dintre ei ar fi montat un dispozitiv audio, iar pe înregistrare se aude cum îngrijitoarele ţipă la copii şi le vorbesc urât. De asemenea, la un moment dat o îngrijitoare îi spune unui copil să se spele pe faţă cu apa din toaletă.

Poliţiştii au deschis un dosar penal cu privire la această faptă şi fac investigaţii în acest caz pentru a stabili cum s-au petrecut lucrurile.

Cele mai citite

Tichetele casnice: cum le pot folosi firmele și persoanele fizice

Sistemul de plată prin tichete a activităților casnice e funcțional și tocmai a fost modificat de Guvern printr-o ordonanță de urgență, deși acesta ar...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....
Ultima oră
Pe aceeași temă