11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiANI sesizează DNA în legătură cu un fost consilier în Ministerul Dezvoltării

ANI sesizează DNA în legătură cu un fost consilier în Ministerul Dezvoltării

Iscru a fost atât consilier al unui secretar de stat, cât şi consilier onorific al ministrului. Jurnaliştii de la Recorder au relatat în luna februarie că preotul Adrian Măfălin Iscru a obţinut peste 100 de contracte finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, facturând lucrări şi produse la preţuri supraevaluate. El a fost consilierul lui Adrian Ionuţ Gâdea, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării şi fost preşedinte al CJ Teleorman.

”Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către ISCRU MĂDĂLIN-ADRIAN, fost consilier personal la Cabinetul Secretarului de Stat din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), a infracţiunilor prevăzute de dispoziţiile art. 12, lit. b) din Legea nr. 78/2000, coroborat cu prevederile art. 326 privind falsul în declaraţii, prevăzut de Legea nr. 286/2009 privind Codul penal. 
În fapt, ISCRU MĂDĂLIN-ADRIAN a ocupat funcţia de consilier personal la Cabinetul Secretarului de Stat din cadrul MDRAP în perioada 01 august – 01 octombrie 2018. În această perioadă, la data de 23 august, societatea comercială SILUAN PROIECT S.R.L., în cadrul căreia acesta avea calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator, a încheiat cu Primăria Comunei Casimcea, Judeţul Tulcea, două contracte de prestări servicii în valoare totală de 45.771,88 lei. Cele două contracte au fost finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, coordonat de MDRAP”, anunţă ANI.
 
Conform instituţiei, întrucât, prin deţinerea funcţiei şi exercitarea atribuţiilor de serviciu în cadrul MDRAP, Iscru a avut acces la informaţii privind procesul de utilizare a fondurilor de către beneficiarii Programului Naţional de Dezvoltare Locală, finanţat de MDRAP, rezultă indicii temeinice privind săvârşirea de către acesta a infracţiunii asimilată faptelor de corupţie „folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii”, prevăzută de dispoziţiile art. 12, lit. b) din Legea nr. 78/2000, sens în care ANI a sesizat DNA.
 
Mai mult decât atât, indiciile au la bază şi demersurile lui Mădălin Iscru, în sensul preluării unei societăţi comerciale, S.C. HERCINIC S.R.L., care în perioada 2016 – 2017 avea 0 profit, 10 lei cifră de afaceri şi 0 angajaţi. Astfel, la patru zile după încetarea funcţiei de consilier, S.C. HERCINIC S.R.L. încheie contracte prin PNDL cu mai multe unităţi administrativ-teritoriale.
 
În perioada 05 octombrie – 28 decembrie 2018, S.C. HERCINIC S.R.L. a încheiat 53 de contracte cu 9 unităţi administrativ-teritoriale, în valoare de aproximativ 13.479.950 lei, finanţate prin PNDL. De asemenea, Iscru a deţinut în perioada 03 decembrie 2018 – 04 ianuarie 2019 şi calitatea de consilier onorific al Ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
 
”De asemenea, în speţă s-au conturat şi indicii privind săvârşirea infracţiunii de „fals în declaraţii”, prevăzută de dispoziţiile art. 326 din Legea nr. 286/2009, întrucât în declaraţiile de interese depuse de către acesta la numirea şi la încetarea din funcţia de consilier personal la Cabinetul Secretarului de Stat din cadrul MDRAP, nu a menţionat calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator la S.C. SILUAN PROIECT SRL., societate care a încheiat contracte cu o unitate administrativ-teritorială prin PNDL. Persoana evaluată a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare”, precizează ANI.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă