20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăȘtirile zileiANPC înfiinţează Comandamentul Litoral 2019

ANPC înfiinţează Comandamentul Litoral 2019

“Devenit tradiţional, în perioada vacanţelor de vară, Comandamentul Litoral 2019 are scopul prevenirii şi combaterii practicilor care dăunează vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor şi asigurării dreptului acestora de a fi informaţi”, se menţionează în comunicat.

Structura specială a ANPC, subordonată direct Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi aflată sub coordonarea operativă a Comisarului şef Adjunct Constanţa, Horia Constantinescu, va desfăşura următoarele activităţi: controale operative, preluarea şi cercetarea reclamaţiilor, activităţi de informare şi educare a consumatorilor, consilierea operatorilor economici şi controale tematice naţionale şi proprii structurii etc.

Comandamentul Litoral 2019 va avea centrul operaţional în cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa.

“Consumatorii aflaţi pe litoral, care constată nereguli în toată această perioadă, au la dispoziţie numărul de telefon al CJPC Constanţa, pentru a sesiza situaţiile rapid. Numărul de telefon este 0241.550.550”, se precizează în comunicat.

Cele mai citite

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...

Premierul Ciolacu anunță că programul supermarketurilor NU se modifică în weekend

Supermarketurile nu se închid în weekend și nici nu vor avea program modificat. Premierul Marcel Ciolacu anunță că nu este benefică această măsură. „Vreau să...
Ultima oră
Pe aceeași temă