12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAnunțul pe care muliți îl așteptau de la CFR. Unde a fost...

Anunțul pe care muliți îl așteptau de la CFR. Unde a fost reluată circulația

„În cursul nopții, la ora 02.15, s-au finalizat lucrările de remediere la linia de contact, a fost repus sub tensiune sistemul de alimentare cu energie electrică, fiind astfel reluată circulația cu locomotive electrice pe intervalul Fetești – Bărăganu, pe firul I, dar și pe trei linii din stația Fetești”, a transmis compania.

Astfel, pe firul I între stațiile Fetești – Bărăganu, toate trenurile de călători circulă doar cu locomotivele electrice, nemaifiind necesară o locomotivă Diesel.

Întârzierile în graficul de circulație pe Magistrala Bucuresti- Constanta s-au redus la 10 – 15 minute, potrivit CFR SA.

Două trenuri de marfă s-au ciocnit, în noaptea de miercuri spre joi, în zona localității Fetești, județul Ialomița.

Polițiștii de la transporturi au dispus joi seara reținerea pentru 24 de ore a mecanicului locomotivei trenului care a intrat în coliziune cu un alt tren în Fetești. Acesta va fi prezentat vineri Parchetului de pe lângă Judecatoria Fetești, pentru luarea de măsuri legale.

În urma investigațiilor efectuate de către polițiștii de la transporturi, s-a concluzionat faptul că un tren de marfă aparținând unei societăți comerciale, ce avea în compunere 41 de vagoane încărcate cu fier vechi și care se deplasa pe relația Craiova – Constanța Port, a intrat în stația C.F. Fetești pe firul 2, intrând în coliziune cu un alt tren de marfă, staționat în stația C.F. Fetești la aceeași linie.

Totodată, din verificări a rezultat faptul că mecanicul locomotivei trenului care a intrat în coliziune cu cel de-al doilea tren, un bărbat, de 54 de ani, din Craiova, nu ar fi respectat timpul de odihnă prevăzut de OMT 256/2013, restricția de viteză de 30 de km/h la intrarea în stația C.F. Fetești și nici semnalul roșu de oprire dinaintea intrării în stație.

În urma testării alcooltest a mecanicului, a rezultat o alcoolemie de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

O rețea vietnameză de trafic de migranți, care cerea între 15.000 și 18.000 euro de migrant, a fost destructurată

O operațiune comună la care au participat autoritățile de aplicare a legii din Franța și Regatul Unit, cu sprijinul Europol, a dus la dezmembrarea...

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...
Ultima oră
Pe aceeași temă