4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAproape 32.000 de metri cubi de lemn, confiscați în primele șapte luni...

Aproape 32.000 de metri cubi de lemn, confiscați în primele șapte luni ale anului

Poliţia Română precizează într-un comunicat de presă că a organizat, în perioada menţionată, peste 28.400 de controale pentru depistarea neregulilor din acest domeniu. Au fost verificate aproape 7.300 de exploatări forestiere, depozite, instalaţii de depozitare sau ocoale silvice şi structuri subordonate.

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au întocmit aproape 5.000 de dosare penale în care sunt cercetate peste 1.800 de persoane bănuite de comitere unor infracţiuni prevăzute de legislaţia privind protecţia fondului forestier. Ca măsură complementară, au fost confiscaţi aproape 32.000 de metri cubi de material lemnos, în valoare de 9.320.000 de lei. De asemenea, au fost ridicate 242 de fierăstraie mecanice, 137 de topoare, 3 tractoare, 1 TAF, 79 de autovehicule şi 101 atelaje.

Totodată, în urma apelurilor prin serviciul 112 privind transporturi ilegale de materiale lemnoase au fost aplicate 221 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 455.000 de lei, iar 169 de mc. de material lemnos au fost confiscaţi sau reţinuţi în vederea stabilirii provenienţei.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă