18.8 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAproximativ un sfert dintre amenzile date de CNA în 2017 nu au...

Aproximativ un sfert dintre amenzile date de CNA în 2017 nu au fost plătite

În anul 2018, la Consiliul Naţional al Audiovizualului s-a desfăşurat misiunea de audit financiar asupra contului anual de execuţie a bugetului de stat, şi nu au fost evidenţiate deficienţe în ceea ce priveşte exactitatea şi realitatea datelor reflectate în situaţiile financiare, fiind însă identificate unele neconformităţi în ceea ce priveşte activitatea de control intern.

Abaterile de la legalitate şi regularitate au fost de natură procedurală, fără a avea impact asupra situaţiilor financiare aferente exerciţiului bugetar 2017.

Concluzia generală a fost că modul de administrare a patrimoniului public şi privat al entităţii, precum şi execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli sunt în concordanţă cu scopul, obiectivele şi atribuţiile prevăzute de lege.

Au fost înregistrate unele deficienţe în activitatea CNA referitoare la soluţionarea petiţiilor, la evidenţierea şi încasarea amenzilor aplicate radiodifuzorilor şi distribuitorilor de servicii de programe, care se fac venit la bugetul de stat, având drept cauză lipsa unor proceduri de sistem în măsură să asigure colaborarea eficientă între structurile CNA.

Referitor la încasarea veniturilor bugetului de stat, s-a constatat că CNA nu a dispus măsuri pentru a deţine dovada plăţii amenzilor aplicate radiodifuzorilor şi distribuitorilor de servicii de programe pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul audiovizualului, acestea reprezentând venituri cuvenite bugetului de stat.

Pentru anul 2017, dintre cele 57 de amenzi aplicate unui număr de 21 de radiodifuzori şi distribuitori de servicii de programe, la data misiunii de audit, entitatea nu deţinea dovada plăţii pentru un număr de 13 amenzi prin care au fost sancţionaţi 10 radiodifuzori şi distribuitori de servicii.

Deşi au fost prezentate documentele justificative care dovedesc plata amenzilor de către radiodifuzori şi distribuitorii de programe, CNA nu deţine o procedură de sistem care să reglementeze această activitate, se mai arată în raport.

O altă deficienţă constatată a fost aceea că nu au fost comunicate răspunsurile privind soluţionarea petiţiilor transmise Consiliului Naţional al Audiovizualului, deoarece analiza acestora nu s-a efectuat în termenul legal.

Au fost identificate situaţii în care petiţiile înregistrate în evidenţa CNA nu au fost soluţionate până la împlinirea termenului de şase luni de la săvârşirea faptei, conform prevederilor art. 13 alin. (1) din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Astfel, a rezultat faptul că în anul 2017 nu au fost soluţionate şi s-au prescris faptele consemnate într-un număr total de 834 de petiţii. Pentru acestea nici nu a fost transmis un răspuns final.

A fost recomandată elaborarea unei proceduri operaţionale de sistem care să cuprindă totalitatea activităţilor procedurabile în materie de sancţiuni aplicate radiodifuzorilor, dar şi pentru organizarea şi actualizarea permanentă a unei evidenţe a achitării amenzilor aplicate radiodifuzorilor.

Curtea de Conturi a mai recomandat şi clarificarea şi stabilirea numărului real de petiţii aflate în evidenţa entităţii, nesoluţionate de către structurile de specialitate, elaborarea unei proceduri de sistem privind activitatea de gestionare a petiţiilor primite de CNA şi reglementarea activităţii compartimentului de relaţii cu publicul în conformitate cu prevederile OG nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor.

Alte recomandări presupun modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare, astfel încât prin acesta să fie prevăzute obiective specifice privind monitorizarea şi soluţionarea petiţiilor, transmiterea răspunsurilor către petiţionari în conformitate cu prevederile OG nr. 27/2002; implementarea, în totalitate, a sistemului de control intern managerial conform prevederilor legale în vigoare. 

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) este o autoritate publică autonomă sub control parlamentar şi garantul interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, fiind autoritate unică de reglementare în domeniul serviciilor media audiovizuale.

Consiliul îşi exercită dreptul de control asupra conţinutului programelor oferite de furnizorii de servicii media audiovizuale numai după comunicarea publică a acestor programe.

Cele mai citite

Pe timp de război, cresc acțiunile firmelor producătoare de armament

Acțiunile unor mari companii care produc echipamente militare au crescut semnificativ, în contextul războiului din Ucraina și, mai nou, al războiului din Orientul Mijlociu,...

Clotilde Armand vrea blocuri pe spațiile verzi de lângă Lacul Băneasa. Nicușor Dan închide ochii la PUZ-ul fostei colege de partid

Informații despre un plan urbanistic zonal (PUZ) dat de Primăria Sectorului 1, prin care se aprobă construirea de blocuri pe un spațiu verede, în...

20 de țări vor cumpăra 500000 de obuze pentru Ucraina din afara Europei

Premierul ceh Petr Fiala a declarat marţi că 20 de ţări s-au angajat să cumpere o jumătate de milion de obuze pentru Ucraina din...
Ultima oră
Pe aceeași temă