13.5 C
București
vineri, 24 septembrie 2021

Asociația F.R.E.E. apel către Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor de a opri vânătoarea

Asociația F.R.E.E. îl roagă pe ministrul Barna TÁNCZOS, de a opri vânătoarea ca activitate așa-zis recreativ-sportivă. 

„Stimate domnule ministru,
Uciderea cu totul nemotivată moral a celui mai mare urs din România a revoltat din nou, pe bună dreptate, opinia publică din țara noastră. Acest incident se înscrie într-o serie de acte similare cărora le-au căzut victimă animale inocente care aparțin patrimoniului natural protejat de către Uniunea Europeană prin Directiva Habitate din 1992.
Dincolo de explicații privind ceea ce s-a petrecut și de necesara pedepsire a celor responsabili pentru astfel de fapte, e necesară o decizie politică fermă și eficientă pentru a limita pe viitor riscul repetării lor. Probabil că măsura cea mai importantă și cuprinzătoare ar fi scoaterea în afara legii a vânătorii ca activitate așa-zis ‘recreativ sportivă’ așa cum e ea actualmente reglementată de legea vânătorii nr. 407/2006! Organizațiile pentru protecția animalelor și toți cei care respectă natura și biodiversitatea vă vor prețui enorm dacă veți face pași concreți în această direcție.
Un astfel de demers ar putea consta într-o inițiativă legislativă depusă de către dumneavoastră ca parlamentar, eventual și cu susținerea unor colegi de la mai multe grupuri parlamentare, sau într-un proiect de lege inițiat de către guvern ori într-o ordonanță guvernamentală.
De asemenea, vă adresăm rugămintea de a organiza o dezbatere la care să invitați ong-uri cu activitate în domeniul protecției și drepturilor animalelor pentru a lua în discuție măsurile ce se impun pentru gestionarea unor astfel de probleme în acord cu valorile și obligațiile pe care România și le asumă ca membră a UE.
Remus Cernea
Coordonator de campanie – F.R.E.E.” este mesajul asociației. 

Ultima oră
Pe aceeași temă