9.9 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAsociațiile elevilor nu vor uniforme

Asociațiile elevilor nu vor uniforme

Asociațiile de elevi din România condamnă recentele declarații ale ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, conform cărora soluția pentru asigurarea securității în unitățile de învățământ ar fi introducerea uniformelor obli-gatorii.

„Considerăm ca fiind foarte grav faptul că problema siguranței în școli nu este înțeleasă de către reprezentanții autorității, fiind propuse măsuri fără un impact real în soluțio-narea acesteia. Tragem un semnal de alarmă asupra faptului că introducerea uniformelor școlare este o măsură pur demagogică deoarece ea nu substituie prezența unor agenți de securitate special instruiți în sensul asigurării siguranței persoanelor din instituții publice, acestea fiind doar un alt mod de identificare a elevilor, fapt ce se poate rea-liza și pe baza carnetului de elev. Totodată, conceptul de ”uniformă obligatorie” este unul vag, accesul elevilor în școală neputând fi interzis pe motivul nepurtării uniformei, conform art. 14, lit. c) din Statutul Elevului, aprobat prin OM 4742/2016”, au precizat aceștia, printr-un comunicat de presă.

 

Paza, în sarcina autorităților locale

Elevii subliniază că autoritățile locale au, potrivit legii, obligația de a lua măsuri pentru creșterea siguranței unităților de învățământ și de a asigura paza clădirilor ce se află în posesia acestora. „Conside-răm că singura măsură viabilă pentru asigurarea securității în școli o reprezintă asigurarea pazei umane. Solicităm, pe această cale, Ministerului Educației Naționale să întreprindă demersuri pentru ca fiecare școală din România să bene-ficieze de pază asigurată de către autoritățile locale, în schimbul inițierii unor propuneri care atentează la principiul învățământului gratuit și al echității, prevăzute de Legea educației, precum introducerea uniformei obligatorii”, au mai spus elevii.

 

Profesoară înjunghiată

Recent, o profesoară a fost înjunghiată la Ploiești, iar mai mulți profesori și învățători au solicitat măsuri pentru a spori siguranța în școli. Ministrul Educației a declarat că paza nu este singura soluție și că o uniformă aleasă de părinți, împreună cu școala, ar putea fi o soluție, o „măsură care nu este exagerată”.

„Nu cred ca paza este singura soluție pentru că aș vrea să dau exem-plul școlii din Ploiești. Erau doi paznici, profesorul de serviciu, elevii toți aveau card de intrare, prin fața școlii patrulau doi sau trei jandarmi care l-au și prins pe răufăcătorul respectiv. Cu toate acestea… deci practic ne-am fi încadrat în standardele unei asigurări corecte a pazei școlii, iată ce s-a întâmplat. Deci eu cred că mai trebuie să găsim și măsuri supli-mentare. De -exemplu, eu văd că acel… acea uniformă școlară – poate că nu este cea mai potrivită sintagma și de aceea lumea o refuză, dar școala găsește o formulă pentru ca toți copiii să se îmbrace la fel și în felul acesta să fie ușor de distins un copil al școlii de cineva care e un intrus, din afara școlii. Adică mai trebuie să luăm asemenea măsuri, care nu sunt exage-rate“, a declarat ministrul Ecaterina Andronescu.

Cele mai citite

Taiwanul mulțumește Statelor Unite pentru ajutorul militar de 2 miliarde USD

Guvernul din Taiwan a mulțumit Statelor Unite pentru ajutorul militar de circa 2 miliarde de dolari care a fost aprobat de Congres. Pachetul de ajutor...

Robe, toci și eșarfe – accesoriile perfecte pentru a-ți completa ținuta de absolvire

Fie că ești în clasa a XII-a sau în ultimul an de facultate, absolvirea este un moment special. Este un moment unic care marchează...

Președintele Iohannis a ajuns în Coreea de Sud

Delegația oficială condusă de președintele Klaus Iohannis a ajuns în Coreea de Sud, într-o vizită care va dura trei zile. Cele mai importante momente din...
Ultima oră
Pe aceeași temă