21.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAtenționare meteo, vin ninsorile peste România

Atenționare meteo, vin ninsorile peste România

În intervalul 7 decembrie, ora 14.00 – 8 decembrie, ora 10.00, vor fi ninsori moderate cantitativ, intensificări ale vântului, precipitații mixte și polei, au anunțat luni meteorologii.

„În intervalul menționat, în Oltenia, sudul Banatului și local în Muntenia, precum și în Munții Banatului, în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură va ninge și se va depune strat de zăpadă. Mai ales în Oltenia și sud-vestul Munteniei acesta va depăși pe arii restrânse 8…10 cm, iar la munte se vor atinge grosimi de 15…20 cm. Cu precădere la începutul intervalului, vântul va avea intensificări, cu rafale, în general, de 70 – 80 km/h în sud-vestul extrem și la munte și 45 – 55 km/h în regiunile sudice și sud-estice. Îndeosebi în vestul Carpaților Meridionali, zăpada va fi temporar viscolită.”, este mesajul transmis de ANM.

În Moldova și Transilvania sunt așteptate ninsori în general slabe cantitativ, iar în restul teritoriului precipitațiilor vor fi mai ales sub formă de ploaie și lapoviță, iar în sud-estul țării, precum și la munte, pe alocuri, se va depune polei.

Cele mai citite

UE se angajează să aloce 3,5 miliarde de euro pentru protejarea oceanelor

Uniunea Europeană va aloca 3,5 miliarde de euro (3,71 miliarde de dolari) pentru a proteja oceanele și a promova durabilitatea printr-o serie de inițiative...

Ministrul Burduja propune un Centru de Operațiuni de Securitate în domeniul energiei

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, dorește să se înființeze, în România, un Centru de Operațiuni de Securitate în domeniul energiei. Ministrul Burduja a lansat această propunere...

Corina Crețu: “Simplificarea regulilor PAC reprezintă un pas înainte”

Corina Crețu, europarlamentar și fost comisar european pentru politica regională, aduce în discuție necesitatea de a simplifica regulile Politicii Agricole Comune (PAC) a Uniunii...
Ultima oră
Pe aceeași temă