11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAu început cursele vaporaşelor pe Bega

Au început cursele vaporaşelor pe Bega

Prima cursă a vaporaşelor pe Bega a început în jurul orei 11.00 şi a durat apoximativ 30 de minute, iar zeci de călători au fost prezenţi pe malul Canalului pentru a urca în ambarcaţiuni.

Patru vaporaşe au fost pregătite de reprezentanţii administraţiei locale pentru a circula pe Bega, iar alte trei au rămas de rezervă în depou. Cele puse pe apă au fost împodobite cu crengute de brad şi panglici tricolore, la fel şi balustradele staţiei de lângă Catedrala Mitropolitană, acolo unde se face îmbarcarea.

Alături de călători, majoritatea pensionari şi copii, în prima cursă s-au aflat şi reprezentanţii conducerii Societăţii de Transport Public Timişoara. 

Ambarcaţiunile vor circula din 45 în 45 de minute pe Canal, între orele 11.00 şi 21.00, în zilele de 3, 4 şi 5 august.

Călătorii nu plătesc bilet, iar îmbarcarea, respectiv debarcarea, se vor face exclusiv la pontonul de la Catedrală. Traseele sunt Flora – Podul Decebal (Băile Neptun) şi retur, respectiv Flora – Podul Eroilor şi retur.

Vaporasele au primit şi ultima autorizaţie necesară pentru efectuarea de curse în regim de transport public permanent pe Canalul Bega, însă acest lucru se va întâmpla numai după ce Regia Autonomă Administraţia Canalului Navigabil Bega Timişoara va realiza şi semnalizarea costieră.

Vaporaşele, şapte la număr, au fost achiziţionate în anul 2016 de Primăria Timişoara în cadrul proiectului european în urma căruia au fost reabilitate malurile Canalului Bega. Ambarcaţiunile au costat aproximativ două milioane de euro, bani proveniţi de la bugetul local.

Pornirea transportului public pe apă la Timişoara a întâmpinat mai multe probleme legate de legislaţie, iar în data de 1 august Ministerul Transporturilor a emis autorizaţia de navigare pe Canalul Bega. 

De Ziua oraşului Timişoara, în Piaţa Libertăţii a avut loc un ceremonial militar, iar de la ora 19.00, în zilele de 3,4 şi 5 august vor avea loc concerte în Piaţa Victoriei.

În data de 3 august are loc Ziua Timişoarei. Anul acesta se împlinesc 99 de ani de la instaurarea administraţiei româneşti în oraş, odată cu intrarea trupelor române în Timişoara, în 1919. Atunci a fost momentul în care Banatul s-a unit cu România Mare. Armata a defilat în piaţa din centrul oraşului care de atunci poartă numele de Piaţa Unirii.

Cele mai citite

Revolut: Sistemele antifraudă ale băncii digitale au prevenit pierderi evaluate la 475 milioane de lire sterline

Revolut, fintech-ul global cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane de clienți în România, prezintă primul...

Neuropatie diabetică: Tipuri, simptome și cauze

Neuropatia diabetică este o complicație a diabetului care afectează sistemul nervos. Este o boală progresivă, iar simptomele se agravează în timp. Neuropatia diabetică apare atunci...

Persoanele fizice pot angaja și plăti legal personal pentru activitățile casnice

Ministerul Muncii anunță că platforma electronică destinată beneficiarilor și prestatorilor de activități casnice, care introduce un concept nou pe piața muncii, este funcțională și...
Ultima oră
Pe aceeași temă