19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăȘtirile zileiAuchan colectează uleiul alimentar uzat și oferă detergent de vase celor care...

Auchan colectează uleiul alimentar uzat și oferă detergent de vase celor care reciclează

Pentru a contribui la un viitor sustenabil, Auchan România, alături de partenerii săi, extinde programul de colectare a uleiului uzat în toate cele 33 hipermarketuri proprii din 18 județe. Pornit inițial în două hipermarketuri din București – Drumul Taberei și Crângași, programul pilot a înregistrat rezultate semnificative în ultimele patru luni, în magazine fiind colectați peste 150 de litri de ulei uzat, scrie icdv.ro

Decizia Auchan Romania de a dezvolta acest program contribuie la inițiativa organizațiilor ecologiste, alertate de efectele negative asupra mediului: 1 singur litru de ulei alimentar aruncat în canalizare poluează 1 milion de litri de apă, acesta reprezentând cantitatea necesară unui adult pentru a supraviețui timp de 14 ani.

Programul național de colectare al Auchan România se adresează tuturor consumatorilor casnici care, potrivit unui studiu realizat de Agenția Națională pentru Protecția Mediului, sunt cei mai mari generatori de ulei alimentar uzat. Conform aceluiași studiu, 99% din cantitatea de ulei uzat ajunge în canalizările orașelor. Acest comportament are consecințe dăunătoare asupra solului și apelor care au nevoie de zeci de ani pentru a se regenera.

În plus, specialiștii în protecția mediului subliniază faptul că aruncarea uleiului alimentar uzat în mod necorespunzător – în chiuvetă sau pe canalizare, înfundă și corodează țevile, costurile de întreținere și curățare a stațiilor de epurare întorcându-se tot în buzunarul consumatorului casnic.

Cum se poate colecta uleiul folosit în magazinele Auchan

Pentru a se alătura inițiativei de responsabilizare propusă de Auchan Romania și partenerii AQUA Carpatica, Floriol și Fairy, consumatorii trebuie să parcurgă următorii pași:

1. Să colecteze uleiul folosit, după răcire, într-un recipient transparent de plastic. Pentru ca procesul de reciclare să se poată derula într-un mod optim, este important ca uleiul să fie strecurat și neamestecat cu alte deșeuri. Recipientele din plastic vor fi, de asemenea, colectate pentru reciclare.

2. Să colecteze minim 0,5 litri de ulei uzat (sau multiplu de 0,5l) și să aducă recipientele în magazinele Auchan la Servicii Clienți.

3. În funcție de cantitatea predată, clienții vor fi răsplătiți de către partenerii Auchan, pentru nivelul de reponsabilitate de care dau dovadă, cu detergent de vase, apă plată sau ulei de floarea soarelui.

„Acest program vine ca o continuare firească a inițiativelor pe care le-am derulat de-a lungul anilor pentru protejarea mediului înconjurător și pentru promovarea unui stil de viață sănătos prin alimentație și sport. Împreună cu partenerii noștri AQUA Carpatica, Fairy și Floriol, ne dorim să încurajăm clienții să ne urmeze în număr cât mai mare în acest gest de responsabilitate socială și împreună să reușim să colectăm 10.000 de litri până la finalul anului 2020. Le mulțumim partenerilor implicați în acest proiect și îi asigurăm pe clienții noștri că vom veni în întâmpinarea lor și cu alte soluții pentru a-i sprijini în acțiunile lor de responsabilitate socială”, spune Corina Dospinoiu, responsabil CSR Auchan România, potrivit romaniainue.ro.

Cele mai citite

Curiozități despre Paștele Catolic: de la tradiții în Marea Britanie până la ouăle de ciocolată din Statele Unite.

Paștele catolic în 2024 se sărbătorește duminică, 31 martie. Iată 12 lucruri interesante despre Paștele Catolic: Fiecare copil din Marea Britanie primește în medie 8,8...

Proiect de pace durabilă

Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, pacea este din nou tematizată....

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...
Ultima oră
Pe aceeași temă