13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiCarmen Dan: "Intervenţia Jandarmeriei a avut dublă acoperire juridică"

Carmen Dan: “Intervenţia Jandarmeriei a avut dublă acoperire juridică”

UPDATE Carmen Dan: Intervenția Jandarmeriei a avut dublă acoperire juridică”

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, marţi, după audierea în Comisia de apărare din Senat, că intervenţia Jandarmeriei din 10 august a avut “dublă acoperire juridică” şi că aceasta a început “atunci când comandantul acţiunii a considerat că este momentul să înceapă luând în calcul toate circumstanţele”. De asemenea, Carmen Dan a afirmat că, potrivit Legii 60, se vorbeşte despre exprimarea acordului de către prefect, fără a se preciza în ce formă.

Întrebată de jurnalişti, la ieşirea de la audierile din Comisia de apărare de la Senat, dacă intervenţia în forţă în piaţă a început înainte sau după semnarea ordinului de către prefect, ministrul Carmen Dan a spus: “Cred că e o întrebare pe care puteţi să o adresaţi fărăr absolut nicio rezervă comandatului acţiunii, pe care l-aţi avut astăzi la comisie”.

La insistenţele jurnaliştilor, care i-au spus că acesta nu a făcut declaraţii întrucât are calitatea de suspect, Carmen Dan a afirmat: “Intervenţia Jandarmeriei a avut dublă acoperire juridică. Intervenţia a început atunci când comandantul acţiunii a considerat că este momentul să înceapă luând în calcul toate circumstanţele din acest moment”.

De asemenea, întrebată dacă la ora 20.00 se putea vorbi de un acord verbal al prefectului şi ulterior să fie semnat ordinul, Carmen Dan a spus că este vorba despre exprimarea acordului.

“În perspectiva Legii 60, despre asta se vorbeşte, despre exprimarea acordului. Nu precizează legiuitorul, spune că prefectul îşi exprimă acordul, asta spune Legea 60. Apoi avem acte subsecvente, acte administrative, ordine de ministru care reglementează legalitatea în care se întocmeşte ordinul de intervenţie şi bineînţeles prevederile invocate, de altfel, şi de parchet care derivă din legea 550 de organizare şi funcţionare a Jandameriei. Deci din punctul de vedere al intervenţiei, aceasta a avut acoperire pe cele dou alineate”, a afirmat ministrul.

Carmen Dan a adăugat: “Sunt absolut sigură că în cursul verificării penale se va stabili foarte clar dacă există nivel de responsabilitate sau de vinovăţie şi cine este responsabil sau vinovat, dacă procurorii… Am încredere în toate anchetele şi în general am încredere în actul de justiţie. Eu cred că în România finalitatea actului de justiţie se face în instanţă şi am absolut de multă încredere în actul de justiţie înfăptuit de judecători”.

UPDATE Carmen Dan: Se insită prea mult pe ora la care a fost dat ordinul de intervenție

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, marţi, că în spaţiul public se insistă cu lămuriri asupra orei la care a fost dat ordinul de intervenţie, precizând însă că, după părerea sa, acest aspect e mai puţin relevant, având în vedere că intervenţia în forţă e acoperită juridic.

“Se insistă mult cu aspectele orare, dar cred că au mai puţină relevanţă. Intervenţia în forţă a fost acoperită juridic, din punct de vedere al articolului 19, alineatul 1 şi alineatul 2”, a declarat Carmen Dan, în cadrul Comisiei de Apărare din Senat.

UPDATE Carmen Dan ,atac virulent la adresa președintelui Iohannis

Ministrul Carmen Dan este audiată la această oră în Comisia de apărare din Senat pe tema protestului din 10 august. Carmen Dan a lansat un atac la adresa lui Klaus Iohannis, căruia i-a reproșat că s-a antepronunțat cu privire la violențele din 10 august. Mai mult, Carmen Dan a subliniat că Parchetul General nu este în subordinea președintelui.

„S-a antepronunțat foarte clar, în sensul pronunțării publice că Jandarmeria a acționat violent. Ulterior, i-a cerut procurorului general să se sesizeze și cred că uitându-ne în atribuțiile legale Parchetul General nu este în coordonarea Administrației Prezidențiale. Bineînțeles, procurorul general avea competența să poată să se sesizeze și fără să-i solicite președintele României lucrul acesta.”, a spus Carmen Dan.

UPDATE Speranța Cliseru vrea reactualizarea Legii adunărilor publice

Prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, le-a solicitat marţi membrilor Comisiei pentru apărare din Senat să reactualizeze “de urgenţă” Legea adunărilor publice, pentru că nu mai corespunde situaţiilor din prezent.

“Ceea ce vă solicit – şi o să vin şi cu o propunere – este să modificăm de urgenţă Legea adunărilor publice. V-aş ruga să reactualizaţi Legea adunărilor publice, pentru că nu mai corespunde situaţiilor de astăzi, şi ar trebui foarte bine să fie lămuritoare, pentru că o singură notificare către primar nu poate să ţină loc de autorizarea unei manifestaţii publice. Trebuie să existe oameni care să-şi asume organizarea mitingului, să fie ambulanţe, toalete publice, să fie ordine în această organizare de la cap la coadă. Nu putem să mai continuăm cu aceste adunări anunţate prin faxuri, email-uri”, a precizat Cliseru.

UPDATE Speranța Cliseru spune că nu a dat ordin de intervenție

Speranța Cliseru, prefectul Capitalei, a declarat, marți, în prima audiere publică privind intervenția jandarmilor la protestul din 10 august, că nu a semnat un ordin de intervenție, ci a aprobat un ordin emis de Jandarmerie, menționând că nu i s-au dat prea multe explicații referitoare la ce urma să se întâmple.

“Nu am semnat un ordin, am aprobat un ordin emis de Jandarmerie. Nu au fost decat solicitari de a semna, nu mi s-a zis de ce, cum , nu a incercat cineva sa ma convinga. Nu cred ca pot considera ca am intrat intr-un joc, mi-am facut datoria. Nu am participat și nici nu o voi face la niciun fel de jocuri de natura politică. Nu am intrat in niciun joc, de aceea probabil cel mai bine, in apararea mea, e sa zic adevarul pentru ca nu ma bazez pe sprijinul nimanui”, a declarat Speranța Cliseru.

Potrivit site-ului Senatului, membrii Comisiei i-au invitat la audieri pe Speranţa Cliseru, prefectul Capitalei, de la ora 9,30; pe maiorul Laurenţiu Cazan, şeful dispozitivului care a coordonat activitatea jandarmilor la miting, însoţit de colonelul Ionuţ-Cătălin Sindile, împuternicit inspector general al Jandarmeriei Române – de la ora 10,30; şi pe ministrul Carmen Dan, de la 11,30.

O invitaţie similară a fost trimisă pentru data de 4 septembrie lui Carmen Dan, Speranţei Cliseru şi lui Laurenţiu Cazan, dar audierile au fost eliminate de pe ordinea de zi a comisiei la propunerea PSD. Propunerea de scoatere de pe ordinea de zi a aparţinut senatorului Şerban Nicolae, pe motiv că invitaţia nu a fost stabilită de toţi membrii comisiei, ci doar de o parte a conducerii acestui for, fără respectarea regulamentului.

O altă încercare de audiere a Speranţei Cliseru şi a lui Laurenţiu Cazan a avut loc în 27 august, când şedinţa Comisiei de apărare a fost suspendată din lipsă de cvorum.

De fiecare dată, atât pe 27 septembrie, cât şi pe 4 septembrie, Speranţa Cliseru a răspuns invitaţiei Comisiei de apărare din Senat, prezentându-se la şedinţe.

Între timp, conducerea Comisiei de apărare din Senat a fost preluată de la PNL de către PSD, preşedinte fiind în prezent senatorul Liviu Brăiloiu.

Cele mai citite

Inovație și funcționalitate în baie cu Florin Art: Descoperă cele Mai bune opțiuni de mobilier

Mobilierul de baie nu este doar o necesitate practică într-o locuință modernă, ci și un element crucial în crearea unei atmosfere plăcute și funcționale...

Te confrunți cu durere la nivelul genunchiului? Cum recunoști ruptura de menisc și ce poți face pentru a o trata

Durerile articulare pot apărea foarte frecvent ca urmare a unei serii largi de cauze și factori de risc, ceea ce înseamnă că pentru a...

USR: Guvernul Ciolacu minte când spune că ia măsuri în favoarea consumatorilor şi că scade facturile românilor

Reprezentanţii USR consideră că Guvernul PSD-PNL ''minte'' atunci când spune că reduce facturile românilor şi că, de fapt, continuă să întreţină schema prin care oamenii...
Ultima oră
Pe aceeași temă