Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Augustin Lazăr despre anchetele evenimentelor din 10 august

Augustin Lazăr despre anchetele evenimentelor din 10 august

Procurorul general Augustin Lazăr asigură opinia publică că vor fi luate toate măsurile legale pentru realizarea unor anchete imparţiale în cazul evenimentelor din 10 august din Piaţa Victoriei.

Iulian Budușan 0 comentarii

"Văzând dezbaterile publice privind evenimentele violente ce au avut loc în noaptea de 10/11 august 2018 cu ocazia manifestaţiei din Bucureşti, domnul Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doreşte să asigure opinia publică cu privire la luarea tuturor măsurilor legale pentru realizarea unor anchete imparţiale şi efective în cauzele penale aflate pe rolul parchetelor şi care vizează vătămarea unor persoane din rândul participanţilor sau al forţelor de ordine, în scopul clarificării modului în care s-au derulat evenimentele, al aflării adevărului despre faptele şi persoanele implicate, precum şi al stabilirii responsabilităţilor legale", se arată într-un comunicat transmis miercuri Agerpres de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ).

Potrivit sursei citate, anchetele au ca obiectiv analiza şi clarificarea tuturor suspiciunilor privind modul în care au acţionat persoanele având funcţii de decizie, dotarea şi uzul categoriilor de echipamente, armament şi muniţie, în contextul unei manifestări publice, analiza ordinelor şi a modului de executare a acestora.

"Investigaţiile vizează, în acest stadiu, clarificarea eventualelor fapte de neglijenţă în serviciu şi a suspiciunilor de purtare abuzivă, pe parcursul acţiunii jandarmilor, respectiv întrebuinţarea, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, de expresii jignitoare, ameninţarea şi lovirea sau alte violenţe. Anchetele privesc, de asemenea, orice violenţe, furturi, distrugeri, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, comise de persoane participante la manifestaţie", precizează comunicatul PÎCCJ.

De asemenea, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie transmite un mesaj de încredere în profesionalismul şi imparţialitatea procurorilor angrenaţi în anchete, cărora li se asigură resursele necesare pentru clarificarea faptelor şi soluţionarea dosarelor într-un termen rezonabil.

Comentarii

loading...